Art. 121. - Art. 121: Evaluare - Regulamentul 1896/13-nov-2019 privind Poliţia de frontieră şi garda de coastă la nivel european şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1052/2013 şi (UE) 2016/1624

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 2 August 2021
Art. 121: Evaluare
(1)Fără a se aduce atingere articolului 59, până la 5 decembrie 2023 şi ulterior o dată la patru ani, Comisia face o evaluare a prezentului regulament pentru a analiza, în special:
a)rezultatele agenţiei în ceea ce priveşte obiectivele, mandatul, resursele şi sarcinile sale;
b)impactul, eficacitatea şi eficienţa activităţii agenţiei şi a practicilor sale de lucru în raport cu obiectivele, mandatul şi sarcinile acesteia;
c)cooperarea între agenţii la nivel european, inclusiv punerea în aplicare a cooperării europene în privinţa funcţiilor de gardă de coastă;
d)posibila necesitate de modificare a mandatului agenţiei;
e)implicaţiile financiare ale unei astfel de modificări;
f)funcţionarea corpului permanent şi, începând cu cea de a doua evaluare, efectivul şi componenţa sa globală;
g)nivelul de formare, de cunoştinţe de specialitate şi de profesionalism al corpului permanent.
Evaluarea cuprinde o analiză specifică a modului în care au fost respectate Carta şi alte dispoziţii relevante ale dreptului Uniunii în aplicarea prezentului regulament.
(2)Evaluarea apreciază, de asemenea, atractivitatea agenţiei ca angajator pentru recrutarea de personal statutar, cu scopul de a se asigura calitatea candidaţilor şi echilibrul geografic.
(3)La realizarea evaluării, Comisia solicită contribuţii de la părţile interesate relevante, inclusiv de la forumul consultativ şi de la FRA.
(4)Comisia transmite Parlamentului European, Consiliului şi Consiliului de administraţie rapoartele de evaluare împreună cu concluziile sale asupra rapoartelor. Consiliul de administraţie poate formula recomandări destinate Comisiei cu privire la eventuale modificări ale prezentului regulament. Rapoartele de evaluare şi concluziile asupra acestora sunt făcute publice. Statele membre şi agenţia pun la dispoziţia Comisiei informaţiile necesare pentru elaborarea rapoartelor de evaluare. Acolo unde este necesar, rapoartele de evaluare sunt însoţite de propuneri legislative.
(5)Agenţia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind funcţionarea EUROSUR până la 1 decembrie 2021 şi, ulterior, o dată la doi ani.
Statele membre furnizează agenţiei informaţiile necesare pentru elaborarea rapoartelor respective.
(6)În cadrul evaluării menţionate la alineatul (1), Comisia prezintă o evaluare globală a EUROSUR, însoţită, dacă este necesar, de propuneri adecvate de îmbunătăţire a modul de funcţionare a acestuia.
Statele membre şi agenţia furnizează Comisiei informaţiile necesare pentru redactarea evaluării globale menţionate la primul paragraf.
La realizarea evaluării globale menţionate la primul paragraf, Comisia solicită contribuţii de la părţile interesate relevante, inclusiv de la forumul consultativ şi de la FRA.