Art. 106. - Art. 106: Funcţiile şi competenţele directorului executiv - Regulamentul 1896/13-nov-2019 privind Poliţia de frontieră şi garda de coastă la nivel european şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1052/2013 şi (UE) 2016/1624

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 2 August 2021
Art. 106: Funcţiile şi competenţele directorului executiv
(1)Agenţia este administrată de directorul executiv, care beneficiază de o independenţă totală în îndeplinirea îndatoririlor. Fără a aduce atingere competenţelor instituţiilor Uniunii şi celor ale Consiliului de administraţie, directorul executiv nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni din partea vreunui guvern sau organism.
(2)Parlamentul European sau Consiliul îl pot invita pe directorul executiv să prezinte un raport cu privire la modul în care şi-a îndeplinit sarcinile. Acest raport se referă la activităţile agenţiei, punerea în aplicare şi monitorizarea strategiei privind drepturile fundamentale, raportul anual de activitate al agenţiei pentru anul anterior, programul de lucru pentru anul următor şi programul multianual al agenţiei şi orice altă chestiune legată de activităţile agenţiei. De asemenea, directorul executiv prezintă o declaraţie în faţa Parlamentului European, la cererea acestuia, şi răspunde în scris, în termen de 15 zile calendaristice de la primirea acestora, tuturor întrebărilor adresate de un deputat în Parlamentul European. Directorul executiv informează în mod regulat organele şi comisiile adecvate ale Parlamentului European.
(3)Cu excepţia cazurilor în care prezentul regulament prevede deja termene specifice, directorul executiv se asigură că rapoartele sunt transmise Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei în cel mai scurt timp posibil şi, în orice caz, în termen de şase luni de la încheierea perioadei de raportare, cu excepţia cazului în care directorul executiv prezintă în scris o justificare corespunzătoare pentru o întârziere.
(4)Directorul executiv este responsabil cu pregătirea şi punerea în aplicare a deciziilor strategice luate de Consiliul de administraţie, precum şi de luarea deciziilor referitoare la activităţile operative ale agenţiei în conformitate cu prezentul regulament. Directorul executiv are următoarele funcţii şi competenţe:
a)propune, pregăteşte şi pune în aplicare deciziile strategice, programele şi activităţile adoptate de Consiliul de administraţie în limitele stabilite de prezentul regulament, de normele de aplicare a acestuia şi de orice lege aplicabilă;
b)întreprinde toate măsurile necesare, inclusiv adoptarea unor instrucţiuni administrative interne şi publicarea înştiinţărilor, pentru a asigura administrarea şi funcţionarea curentă a agenţiei în conformitate cu prezentul regulament;
c)pregăteşte, în fiecare an, proiectul de document unic de programare şi îl prezintă spre aprobare Consiliului de administraţie înainte ca proiectul respectiv să fie trimis Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei până la 31 ianuarie;
d)pregăteşte, în fiecare an, raportul anual de activitate al agenţiei şi îl transmite Consiliului de administraţie;
e)întocmeşte un proiect de situaţie a estimărilor de venituri şi cheltuieli ale agenţiei, ca parte a documentului unic de programare, în temeiul articolului 115 alineatul (3), şi execută bugetul în temeiul articolului 116 alineatul (1);
f)îşi deleagă competenţele altor membri ai personalului statutar, sub rezerva normelor care trebuie adoptate în conformitate cu articolul 100 alineatul (2) litera (o);
g)adoptă o recomandare privind măsurile necesare, în conformitate cu articolul 32 alineatul (7), inclusiv decizii prin care statelor membre li se propune să iniţieze şi să desfăşoare operaţiuni comune, intervenţii rapide la frontieră sau alte acţiuni menţionate la articolul 36 alineatul (2);
h)evaluează, aprobă şi coordonează propunerile de operaţiuni comune sau intervenţii rapide la frontieră formulate de statele membre, în conformitate cu articolul 37 alineatul (3);
i)evaluează, aprobă şi coordonează cererile de operaţiuni şi intervenţii de returnare formulate de statele membre, în conformitate cu articolele 50 şi 53;
j)asigură punerea în aplicare a planurilor operaţionale menţionate la articolul 38, la articolul 42 şi la articolul 53 alineatul (3);
k)asigură punerea în aplicare a deciziei Consiliului menţionate la articolul 42 alineatul (1);
l)retrage finanţarea activităţilor, în conformitate cu articolul 46;
m)evaluează, înainte de orice activitate operaţională a agenţiei, dacă există încălcări ale drepturilor fundamentale sau ale obligaţiilor de protecţie internaţională care au un caracter grav sau sunt susceptibile să persiste în conformitate cu articolul 46 alineatele (4) şi (5);
n)evaluează rezultatele activităţilor, în conformitate cu articolul 47;
o)stabileşte numărul minim de echipamente tehnice necesare pentru a acoperi nevoile agenţiei, în special în ceea ce priveşte efectuarea de operaţiuni comune, trimiterea de echipe de sprijin pentru gestionarea migraţiei, intervenţii rapide la frontieră, operaţiuni şi intervenţii de returnare, în conformitate cu articolul 64 alineatul (6);
p)propune înfiinţarea birourilor antenă sau prelungirea perioadei de funcţionare a acestora, în conformitate cu articolul 60 alineatul (5);
q)numeşte membrii birourilor antenă în conformitate cu articolul 60 alineatul (4);
r)pregăteşte un plan de acţiune în urma concluziilor rapoartelor de audit şi evaluărilor interne sau externe, precum şi în urma investigaţiilor efectuate de OLAF şi raportează progresele înregistrate Comisiei, de două ori pe an, şi Consiliului de administraţie, cu regularitate;
s)protejează interesele financiare ale Uniunii prin aplicarea de măsuri preventive de combatere a fraudei, a corupţiei şi a altor activităţi ilegale, prin controale eficace şi, dacă se constată nereguli, prin recuperarea sumelor plătite necuvenit, precum şi, dacă este cazul, prin aplicarea de sancţiuni administrative şi financiare eficace, proporţionale şi disuasive;
t)pregăteşte strategia antifraudă a agenţiei şi o prezintă spre aprobare Consiliului de administraţie.
(5)Directorul executiv răspunde pentru actele sale în faţa Consiliului de administraţie.
(6)Directorul executiv este reprezentantul legal al agenţiei.