Art. 68. - Art. 68: Căi de atac - Regulamentul 1862/28-nov-2018 privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de informaţii Schengen (SIS) în domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie penală, de modificare şi de abrogare a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 312L

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2022
Art. 68: Căi de atac
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor privind căile de atac din Regulamentul (UE) 2016/79 şi din Directiva (UE) 2016/680, orice persoană poate introduce o acţiune în faţa oricărei autorităţi competente, inclusiv a unei instanţe judecătoreşti, în temeiul dreptului oricărui stat membru, pentru accesul, rectificarea, ştergerea, obţinerea informaţiilor ori pentru obţinerea de despăgubiri în legătură cu o semnalare care o priveşte.
(2)Statele membre se angajează reciproc să execute deciziile definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti sau de autorităţile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, fără a aduce atingere articolului 72.
(3)Statele membre prezintă anual rapoarte către Comitetul european pentru protecţia datelor cu privire la:
a)numărul de cereri de acces înaintate operatorului şi numărul de cazuri în care s-a acordat acces la date;
b)numărul de cereri de acces înaintate autorităţii de supraveghere şi numărul de cazuri în care s-a acordat acces la date;
c)numărul de cereri de rectificare a datelor inexacte şi de ştergerea datelor stocate în mod ilegal înaintate operatorului şi numărul de cazuri în care datele au fost rectificate sau şterse;
d)numărul de cereri de rectificare a datelor inexacte şi de ştergere a datelor stocate în mod ilegal înaintate autorităţii de supraveghere;
e)numărul de proceduri judiciare iniţiate;
f)numărul de cauze în care instanţa judecătorească s-a pronunţat în favoarea reclamantului;
g)orice observaţie privind cazurile de recunoaştere reciprocă a hotărârilor definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti sau de autorităţile altor state membre privind semnalările introduse de statul membru emitent.
Comisia elaborează un model pentru rapoartele menţionate la prezentul alineat.
(4)Rapoartele primite de la statele membre sunt incluse în raportul comun menţionat la articolul 71 alineatul (4).