Art. 12. - Art. 12: Păstrarea înregistrărilor la nivel naţional - Regulamentul 1862/28-nov-2018 privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de informaţii Schengen (SIS) în domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie penală, de modificare şi de abrogare a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 312L

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2022
Art. 12: Păstrarea înregistrărilor la nivel naţional
(1)Statele membre se asigură că orice accesare a datelor cu caracter personal şi toate schimburile de date cu caracter personal din CS-SIS sunt înregistrate în propriul N.SIS în scopul verificării legalităţii căutării, al monitorizării legalităţii prelucrării datelor, al automonitorizării şi al asigurării funcţionării corespunzătoare a N.SIS, precum şi a integrităţii şi securităţii datelor. Această cerinţă nu se aplică prelucrărilor automate menţionate la articolul 4 alineatul (6) literele (a), (b) şi (c).
Statele membre se asigură că fiecare accesare a datelor cu caracter personal prin intermediul ESP este, de asemenea, înregistrată în scopul verificării legalităţii căutării, al monitorizării legalităţii prelucrării datelor, al automonitorizării şi al asigurării integrităţii şi securităţii datelor.

(2)Înregistrările arată, în special, istoricul semnalării, ziua şi ora activităţii de prelucrare a datelor, datele utilizate pentru efectuarea unei căutări, o menţiune cu privire la datele prelucrate şi elementele individuale şi unice de identificare a utilizatorului, atât ale autorităţii competente, cât şi ale persoanei care prelucrează datele.
(3)Prin derogare de la alineatul (2) din prezentul articol, în cazul în care căutarea se efectuează cu ajutorul datelor dactiloscopice sau al unei imagini faciale în conformitate cu articolul 43, înregistrările arată tipul de date utilizate în locul datelor propriu-zise pentru efectuarea căutării.
(4)Înregistrările se pot utiliza numai în scopurile menţionate la alineatul (1) şi se şterg la trei ani de la creare. Înregistrările care includ istoricul semnalărilor se şterg la trei ani de la ştergerea semnalărilor.
(5)Înregistrările se pot păstra mai mult timp decât perioadele menţionate la alineatul (4) dacă sunt necesare pentru proceduri de monitorizare care se află deja în curs.
(6)Autorităţile naţionale competente responsabile cu verificarea legalităţii căutărilor, cu monitorizarea legalităţii prelucrării datelor, cu automonitorizarea şi cu asigurarea funcţionării corespunzătoare a N.SIS şi a integrităţii şi securităţii datelor au acces la înregistrări, în limitele competenţelor lor şi la cererea acestora, în scopul îndeplinirii atribuţiilor care le revin.
(7)În cazul în care, în conformitate cu dreptul intern, statele membre efectuează căutări automate prin scanarea plăcuţelor de înmatriculare ale autovehiculelor, utilizând sistemele de recunoaştere automată a plăcuţelor de înmatriculare, acestea păstrează înregistrările căutărilor în conformitate cu dreptul intern. Dacă este necesar, se poate efectua o căutare completă în SIS pentru a verifica dacă s-a obţinut un rezultat pozitiv. Alineatele (1)-(6) se aplică oricărei căutări complete.
(8)Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea conţinutului înregistrării menţionate la alineatul (7) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 76 alineatul (2).