Art. 50b. - Art. 50 b : Interoperabilitatea cu ETIAS - Regulamentul 1862/28-nov-2018 privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de informaţii Schengen (SIS) în domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie penală, de modificare şi de abrogare a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 312L

În vigoare
Versiune de la: 1 August 2022
Art. 50b: Interoperabilitatea cu ETIAS
(1)De la data începerii funcţionării ETIAS, astfel cum este stabilită la articolul 88 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1240, SIS central este conectat la ESP pentru a permite verificările automate efectuate în temeiul articolului 20, al articolului 23, al articolului 24 alineatul (6) litera (c) punctul (ii), al articolului 41 şi al articolului 54 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menţionat şi verificările ulterioare prevăzute la articolele 22, 23 şi 26 din regulamentul menţionat.
(2)În scopul efectuării verificărilor menţionate la articolul 20 alineatul (2) litera (a), litera (d) şi litera (m) punctul (i) şi la articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1240, sistemul central al ETIAS, astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 25 din regulamentul menţionat, utilizează ESP pentru a compara datele menţionate la articolul 11 alineatul (5) din regulamentul menţionat cu datele din SIS, în conformitate cu articolul 11 alineatul (8) din regulamentul menţionat.
(3)În scopul efectuării verificărilor menţionate la articolul 24 alineatul (6) litera (c) punctul (ii) şi la articolul 54 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1240, sistemul central al ETIAS utilizează ESP pentru a verifica periodic dacă a fost ştearsă vreo semnalare privind documente oficiale în alb sau privind documente de identitate introdusă în SIS, astfel cum se menţionează la articolul 38 alineatul (2) literele (k) şi (l) din prezentul regulament, care a condus la refuzul, anularea sau revocarea unei autorizaţii de călătorie.
(4)În cazul în care se introduce în SIS o nouă semnalare privind un document de călătorie declarat pierdut, furat, deţinut fără drept sau anulat, SIS central, în conformitate cu articolul 41 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1240, transmite informaţiile referitoare la această semnalare, utilizând prelucrarea automată şi ESP, sistemului central al ETIAS pentru ca respectivul sistem să verifice dacă a noua semnalare în cauză corespunde unei autorizaţii de călătorie valabile.