Art. 66. - Art. 66: Intrarea în vigoare, intrarea în funcţiune şi aplicarea - Regulamentul 1861/28-nov-2018 privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de informaţii Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen şi de modificare şi abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006

Acte UE

Jurnalul Oficial 312L

În vigoare
Versiune de la: 3 August 2021
Art. 66: Intrarea în vigoare, intrarea în funcţiune şi aplicarea
(1)Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2)Până la 28 decembrie 2021, Comisia adoptă o decizie prin care stabileşte data la care operaţiunile SIS intră în funcţiune în temeiul prezentului regulament, după ce verifică dacă au fost îndeplinite următoarele condiţii:
a)au fost adoptate actele de punere în aplicare necesare pentru aplicarea prezentului regulament;
b)statele membre au notificat Comisiei că au luat măsurile tehnice şi juridice necesare pentru prelucrarea datelor din SIS şi pentru efectuarea schimbului de informaţii suplimentare în temeiul prezentului regulament; şi
c)eu-LISA a notificat Comisiei finalizarea cu succes a tuturor activităţilor de testare în ceea ce priveşte CS-SIS şi interacţiunea dintre CS-SIS şi N-SIS.
(3)Comisia monitorizează îndeaproape desfăşurarea procesului care conduce la îndeplinirea treptată a condiţiilor prevăzute la alineatul (2) şi informează Parlamentul European şi Consiliul în legătură cu rezultatul verificărilor menţionate la alineatul respectiv.
(4)Până la 28 decembrie 2019 şi ulterior în fiecare an până la adoptarea deciziei Comisiei menţionate la alineatul (2), Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului privind stadiul pregătirilor pentru punerea deplină în aplicare a prezentului regulament. Acest raport conţine totodată informaţii detaliate cu privire la costurile aferente şi la orice risc care poate avea un impact asupra costurilor totale.
(5)Prezentul regulament se aplică de la data stabilită în conformitate cu alineatul (2). Prin derogare de la primul paragraf:
a)articolul 4 alineatul (4), articolul 5, articolul 8 alineatul (4), articolul 9 alineatele (1) şi (5), articolul 15 alineatul (7), articolul 19, articolul 20 alineatele (3) şi (4), articolul 32 alineatul (4), articolul 33 alineatul (4), articolul 47 alineatul (4), articolul 48 alineatul (6), articolul 60 alineatele (6) şi (9), articolul 61, articolul 62, articolul 63 punctele 1-6 şi punctul 8, precum şi alineatele (3) şi (4) din prezentul articol se aplică de la data intrării în vigoare a prezentului regulament;
b)articolul 63 punctul 9 se aplică de la 28 decembrie 2019;
c)articolul 63 punctul 7 se aplică de la 28 decembrie 2020.
(6)Decizia Comisiei menţionată la alineatul (2) se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.