Art. 32. - Art. 32: Norme specifice privind introducerea fotografiilor, a imaginilor faciale şi a datelor dactiloscopice - Regulamentul 1861/28-nov-2018 privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de informaţii Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen şi de modificare şi abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006

Acte UE

Jurnalul Oficial 312L

În vigoare
Versiune de la: 3 August 2021
Art. 32: Norme specifice privind introducerea fotografiilor, a imaginilor faciale şi a datelor dactiloscopice
(1)În SIS se introduc numai fotografiile, imaginile faciale şi datele dactiloscopice menţionate la articolul 20 alineatul (2) literele (w) şi (x) care îndeplinesc standardele minime de calitate a datelor şi specificaţiile tehnice. Înainte de introducerea acestor date, se efectuează o verificare a calităţii pentru a evalua dacă au fost îndeplinite standardele minime de calitate a datelor şi specificaţiile tehnice.
(2)Datele dactiloscopice introduse în SIS pot consta în una până la zece amprente digitale plane şi una până la zece amprente digitale prelevate prin rulare. Acestea pot include până la două amprente palmare.
(3)Pentru stocarea datelor biometrice menţionate la alineatul (1) din prezentul articol se stabilesc standarde minime de calitate a datelor şi specificaţii tehnice în conformitate cu alineatul (4) din prezentul articol. Respectivele standarde minime de calitate a datelor şi specificaţii tehnice stabilesc nivelul de calitate necesar pentru utilizarea datelor cu scopul de a verifica identitatea unei persoane în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) şi pentru utilizarea datelor cu scopul de a identifica o persoană în conformitate cu articolul 33 alineatele (2)-(4).
(4)Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea standardelor minime de calitate a datelor şi a specificaţiilor tehnice menţionate la alineatele (1) şi (3) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 62 alineatul (2).