Capitolul i - DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII - Regulamentul 1831/22-sep-2003 privind aditivii din hrana animalelor
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
În vigoare Versiune de la: 27 Martie 2021
CAPITOLUL I:DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII
Art. 1: Domeniu de aplicare
(1)Prezentul regulament are ca obiect stabilirea unei proceduri comunitare pentru autorizarea introducerii pe piaţă şi utilizării aditivilor pentru hrana animalelor, precum şi stabilirea normelor de supraveghere şi etichetare a aditivilor pentru hrana animalelor şi a preamestecurilor, astfel încât să se asigure baza care să garanteze un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii oamenilor, a sănătăţii şi bunăstării animalelor, a mediului şi a intereselor utilizatorilor şi consumatorilor în ceea ce priveşte aditivii pentru hrana animalelor, asigurând în acelaşi timp funcţionarea eficientă a pieţei interne.
(2)Prezentul regulament nu se aplică:
a)auxiliarilor tehnologici;
b)produselor medicamentoase de uz veterinar, astfel cum sunt definite de Directiva 2001/82/CE (1), cu excepţia coccidiostaticelor şi a histomonostaticelor utilizate ca aditivi pentru hrana animalelor.
(1)JOL 311, 28.11.2001, p. 1.
Art. 2: Definiţii
(1)În sensul prezentului regulament, se aplică definiţiile "furaje", "întreprindere din sectorul hranei animalelor", "operator din sectorul hranei animalelor", "introducere pe piaţă" şi "trasabilitate", prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 178/2002.
(2)Se aplică, de asemenea, următoarele definiţii:
a)"aditivi pentru hrana animalelor": substanţe, microorganisme sau preparate, altele decât materiile prime pentru furaje şi preamestecurile, adăugate în mod expres în furaje sau apă, pentru a îndeplini, în special, una sau mai multe dintre funcţiile menţionate la articolul 5 alineatul (3);
b)"materii prime pentru furaje": produsele definite la articolul 2 litera (a) din Directiva 96/25/CE a Consiliului din 29 aprilie 1996 privind circulaţia materiilor prime pentru furaje (2);
(2)JO L 125, 23.5.1996, p. 35. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003 (JO L 122, 16.5.2003, p. 1).
c)"furaje combinate": produsele definite la articolul 2 litera (b) din Directiva 79/373/CEE;
d)"furaje complementare": produsele definite la articolul 2 litera (e) din Directiva 79/373/CEE;
e)"preamestecuri": amestecurile de aditivi pentru hrana animalelor sau amestecuri de unul sau mai mulţi aditivi pentru hrana animalelor cu materii prime pentru furaje sau cu apă, folosite ca materii de bază, care nu sunt destinate hrănirii directe a animalelor;
f)"raţia zilnică": reprezintă media cantităţii totale de furaje, calculată la un conţinut de umiditate de 12 %, media zilnică a unui animal dintr-o anumită specie, categorie de vârstă şi productivitate, necesară pentru a-i satisface toate cerinţele;
g)"furaje complete": produsele definite la articolul 2 litera (c) din Directiva 1999/29/CE a Consiliului din 22 aprilie 1999 privind substanţele şi produsele nedorite din hrana animalelor (3);
(3)JO L 115, 4.5.1999, p. 32. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 806/2003.
h)"auxiliar tehnologic": orice substanţă care nu se consumă ca furaj în sine, utilizată la prelucrarea furajelor sau a materiilor prime pentru furaje pentru a se realiza un anumit obiectiv tehnologic în timpul tratării sau prelucrării şi care poate avea ca rezultat prezenţa în produsul final, în mod neintenţionat însă inevitabil din punct de vedere tehnic, a reziduurilor din această substanţă sau a derivatelor acesteia, cu condiţia ca aceste reziduuri să nu aibă un efect nociv asupra sănătăţii animale, a sănătăţii oamenilor sau asupra mediului şi să nu aibă efecte tehnologice asupra furajelor în stare finită;
i)"antimicrobieni": orice substanţă produsă pe cale sintetică sau naturală pentru a distruge sau a împiedica dezvoltarea de microorganisme, de exemplu bacteriile, viruşii sau ciupercile, precum şi paraziţii, în special protozoarele;
j)"antibiotice": antimicrobian obţinut dintr-un microorganism sau derivat dintr-un microorganism, care poate să distrugă sau să împiedice dezvoltarea altor microorganisme;
k)"coccidiostatice" şi "histomonostatice": substanţe destinate distrugerii sau inhibării protozoarelor;
l)"limită maximă de reziduuri": conţinutul maxim de reziduuri rezultat din utilizarea unui aditiv în furaje, pe care Comunitatea îl poate accepta ca fiind legal autorizat sau care este recunoscut ca acceptabil în produsele alimentare sau pe produsele alimentare;
m)"microorganisme": microorganismele care formează colonii;
n)"prima introducere pe piaţă": introducerea iniţială pe piaţă a unui aditiv după fabricarea acestuia, importarea unui aditiv sau, atunci când un aditiv este încorporat într-un furaj fără a fi fost introdus pe piaţă, prima introducere pe piaţă a furajului respectiv.
(3)Atunci când este necesar, se poate stabili, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 22 alineatul (2) dacă o substanţă, un microorganism sau un preparat constituie un aditiv pentru hrana animalelor inclus în domeniul de aplicare al prezentului regulament.