Secţiunea 6 - Corecţia financiară pentru nerespectarea principiului adiţionalităţii - Regulamentul 1828/08-dec-2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 29 Aprilie 2015
SECŢIUNEA 6:Corecţia financiară pentru nerespectarea principiului adiţionalităţii
Art. 38: Nivelul corecţiei financiare
(1)În cazul în care Comisia efectuează o corecţie financiară în temeiul articolului 99 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, corecţia se calculează în conformitate cu alineatul (2) din respectivul articol.
(2)Nivelul corecţiei financiare se obţine prin scăderea a trei puncte procentuale din diferenţa între nivelul ţintă convenit şi nivelul atins, exprimată ca procent din nivelul ţintă convenit, şi prin împărţirea la zece a rezultatului.
Corecţia financiară se determină prin aplicarea acestui nivel al corecţiei financiare la contribuţia din fondurile structurale în favoarea statului membru în cauză în cadrul obiectivului de convergenţă pentru întreaga perioadă de programare.
(3)În cazul în care diferenţa între nivelul ţintă convenit şi nivelul realizat, exprimată ca procent din nivelul ţintă convenit, prevăzută la alineatul (2), este mai mică sau egală cu 3 %, nu se va efectua nicio corecţie financiară.
(4)Corecţia financiară nu depăşeşte 5 % din suma alocată statului membru în cauză din fondurile structurale în cadrul obiectivului de convergenţă pentru întreaga perioadă de programare.