Art. 9. - Art. 9: Prefinanţare - Regulamentul 1755/06-oct-2021 de înfiinţare a rezervei de ajustare la Brexit
Acte UE
Jurnalul Oficial 357L
În vigoare Versiune de la: 1 Martie 2023
Art. 9: Prefinanţare
(1)Sub rezerva primirii informaţiilor prevăzute la articolul 14 alineatul (1) litera (d) din prezentul regulament, Comisia stabileşte, prin intermediul unui act de punere în aplicare, defalcarea resurselor menţionate la articolul 4 alineatul (3) litera (a) din prezentul regulament pentru fiecare stat membru. Respectivul act de punere în aplicare constituie o decizie de finanţare în înţelesul articolului 110 alineatul (1) din Regulamentul financiar şi angajamentul juridic în înţelesul regulamentului respectiv. Prin derogare de la articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul financiar, respectiva decizie de finanţare trebuie să nu conţină o descriere a acţiunilor care urmează să fie finanţate.
(2)Angajamentele bugetare ale Uniunii pentru fiecare stat membru se efectuează de către Comisie în tranşe anuale în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 şi 31 decembrie 2023.
Prin derogare de la articolul 111 alineatul (2) din Regulamentul financiar, angajamentele bugetare aferente primei tranşe urmează adoptării actului de punere în aplicare care constituie angajamentul juridic al Comisiei.
(3)Comisia efectuează plata tranşei de prefinanţare pentru 2021 în termen de 30 de zile de la data adoptării actului de punere în aplicare menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol. Tranşele de prefinanţare pentru 2022 şi 2023 sunt plătite de Comisie până la 30 aprilie 2022 şi, respectiv, 30 aprilie 2023. Prefinanţarea se validează în conformitate cu articolul 12.
(4)Cuantumurile alocate dar neplătite cu titlu de prefinanţare se reportează şi se utilizează pentru plăţi suplimentare în conformitate cu articolul 12 alineatul (6).