Art. 9. - Art. 9: Transmiterile de date cu caracter personal către destinatari stabiliţi în Uniune, alţii decât instituţiile şi organele Uniunii - Regulamentul 1725/23-oct-2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (Ce) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2018
Art. 9: Transmiterile de date cu caracter personal către destinatari stabiliţi în Uniune, alţii decât instituţiile şi organele Uniunii
(1)Fără a aduce atingere articolelor 4-6 şi 10, datele cu caracter personal se transmit destinatarilor stabiliţi în Uniune, alţii decât instituţii şi organe ale Uniunii, numai dacă:
a)destinatarul demonstrează că datele sunt necesare pentru îndeplinirea unei sarcini de interes public sau în exercitarea autorităţii publice cu care este învestit destinatarul; sau
b)destinatarul stabileşte că transmiterea datelor este necesară într-un scop specific de interes public, iar operatorul, în cazul în care are motive să presupună că interesele legitime ale persoanei vizate ar putea fi prejudiciate, stabileşte că transmiterea datelor cu caracter personal pentru acel scop specific este proporţională, după ce a evaluat, într-un mod demonstrabil, diversele interese concurente.
(2)În cazul în care operatorul iniţiază transmiterea în temeiul prezentului articol, acesta trebuie să demonstreze că transmiterea datelor cu caracter personal este necesară şi proporţională cu scopul transmiterii, prin aplicarea criteriilor stabilite la alineatul (1) litera (a) sau (b).
(3)Instituţiile şi organele Uniunii asigură echilibrul între dreptul la protecţia datelor cu caracter personal şi dreptul de acces la documente în conformitate cu dreptul Uniunii.