Art. 82. - Art. 82: Dreptul la rectificarea sau ştergerea datelor operaţionale cu caracter personal şi restricţionarea prelucrării acestora - Regulamentul 1725/23-oct-2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (Ce) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2018
Art. 82: Dreptul la rectificarea sau ştergerea datelor operaţionale cu caracter personal şi restricţionarea prelucrării acestora
(1)Orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor operaţionale cu caracter personal inexacte care o privesc. Ţinându-se seama de scopul prelucrării datelor, persoana vizată are dreptul de a obţine completarea datelor operaţionale cu caracter personal care sunt incomplete, inclusiv prin transmiterea unei declaraţii suplimentare.
(2)Operatorul şterge datele operaţionale cu caracter personal fără întârzieri nejustificate, iar persoana vizată are dreptul de a obţine din partea operatorului ştergerea datelor operaţionale cu caracter personal care o privesc fără întârzieri nejustificate în cazul în care prelucrarea încalcă dispoziţiile articolului 71, articolului 72 alineatul (1) sau ale articolului 76 sau în cazul în care datele operaţionale cu caracter personal trebuie şterse pentru îndeplinirea unei obligaţii legale ce îi revine operatorului.
(3)În loc de ştergere, operatorul restricţionează prelucrarea în cazul în care:
a)exactitatea datelor cu caracter personal este contestată de persoana vizată, iar exactitatea sau inexactitatea datelor respective nu poate fi stabilită; sau
b)datele cu caracter personal trebuie să fie păstrate ca mijloace de probă.
În cazul în care prelucrarea este restricţionată în conformitate cu litera (a) de la primul paragraf, operatorul informează persoana vizată înainte de ridicarea restricţiilor de prelucrare.
Datele restricţionate se prelucrează doar în scopul pentru care nu au fost şterse.
(4)Operatorul informează în scris persoana vizată cu privire la orice refuz de rectificare sau de ştergere a datelor operaţionale cu caracter personal sau la restricţionarea prelucrării şi motivele refuzului. Operatorul poate restricţiona, integral sau parţial, furnizarea unor astfel de informaţii în măsura în care o astfel de restricţionare constituie o măsură necesară şi proporţională într-o societate democratică, ţinând seama în mod corespunzător de drepturile fundamentale şi de interesele legitime ale persoanei fizice vizate pentru:
a)a evita obstrucţionarea cercetărilor, anchetelor sau procedurilor oficiale sau juridice;
b)a nu prejudicia prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracţiunilor sau executarea pedepselor;
c)a proteja securitatea publică a statelor membre;d) a proteja securitatea naţională a statelor membre;
e)a proteja drepturile şi libertăţile altora, de exemplu ale victimelor şi martorilor.
Operatorul informează persoana vizată cu privire la posibilitatea de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor sau de a introduce o cale de atac în faţa Curţii de Justiţie.
(5)Operatorul comunică rectificarea datelor operaţionale cu caracter personal inexacte autorităţii competente de la care provin datele operaţionale cu caracter personal inexacte.
(6)În cazul în care datele operaţionale cu caracter personal au fost rectificate sau şterse sau a fost restricţionată prelucrarea lor în temeiul alineatului (1), (2) sau (3), operatorul aduce la cunoştinţa destinatarilor aceste fapte şi îi informează că trebuie să rectifice sau să şteargă datele operaţionale cu caracter personal sau să restricţioneze prelucrarea datelor operaţionale cu caracter personal aflate în responsabilitatea lor.