Art. 63. - Art. 63: Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor - Regulamentul 1725/23-oct-2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (Ce) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2018
Art. 63: Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor
(1)Fără a aduce atingere oricărei căi de atac judiciare, administrative sau nejudiciare, orice persoană vizată are dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor în cazul în care consideră că prelucrarea datelor sale cu caracter personal încalcă prevederile prezentului regulament.
(2)Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor informează reclamantul cu privire la evoluţia şi soluţionarea plângerii, inclusiv cu privire la posibilitatea de a exercita o cale de atac judiciară în temeiul articolului 64.
(3)În cazul în care Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor nu se ocupă de o plângere sau nu informează persoana vizată în termen de trei luni cu privire la evoluţia sau la soluţionarea plângerii, se consideră că Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor a adoptat o decizie negativă.