Art. 54. - Art. 54: Statutul şi condiţiile generale de exercitare a atribuţiilor de către Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor, resurse umane şi financiare - Regulamentul 1725/23-oct-2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (Ce) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2018
Art. 54: Statutul şi condiţiile generale de exercitare a atribuţiilor de către Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor, resurse umane şi financiare
(1)Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor este asimilată unui judecător al Curţii de Justiţie în ceea ce priveşte stabilirea remuneraţiei, a indemnizaţiilor, a pensiei pentru limită de vârstă şi a oricăror altor prestaţii care ţin loc de remuneraţie.
(2)Autoritatea bugetară se asigură că Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor dispune de resursele umane şi financiare necesare îndeplinirii îndatoririlor sale.
(3)Bugetul Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor figurează la o rubrică bugetară separată a secţiunii referitoare la cheltuielile administrative din bugetul general al Uniunii.
(4)Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor este asistată de un secretariat. Funcţionarii şi ceilalţi membri ai personalului din cadrul secretariatului sunt numiţi de Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor, iar superiorul lor ierarhic este Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor. Aceştia se află exclusiv sub conducerea sa. Numărul lor este stabilit în fiecare an în cadrul procedurii bugetare. Articolul 75 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/679 se aplică personalului Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor implicat în îndeplinirea sarcinilor conferite Comitetului european pentru protecţia datelor de dreptul Uniunii.
(5)Funcţionarii şi ceilalţi membri de personal ai secretariatului Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor intră sub incidenţa normelor şi reglementărilor aplicabile funcţionarilor şi altor agenţi ai Uniunii.
(6)Sediul Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor este la Bruxelles.