Art. 48. - Art. 48: Transferuri în baza unor garanţii adecvate - Regulamentul 1725/23-oct-2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (Ce) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2018
Art. 48: Transferuri în baza unor garanţii adecvate
(1)În absenţa unei decizii în temeiul articolului 45 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/679 sau al articolului 36 alineatul (3) din Directiva (UE) 2016/680, un operator sau persoana împuternicită de operator poate transfera date cu caracter personal către o ţară terţă sau o organizaţie internaţională numai dacă operatorul sau persoana împuternicită de operator a oferit garanţii adecvate şi cu condiţia să existe drepturi opozabile şi căi de atac eficiente pentru persoanele vizate.
(2)Garanţiile adecvate menţionate la alineatul (1) pot fi furnizate fără să fie nevoie de vreo autorizaţie specifică din partea Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, sub formele următoare:
a)printr-un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic şi executoriu între autorităţile sau organismele publice;
b)prin clauze standard de protecţie a datelor adoptate de Comisie în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 96 alineatul (2);
c)prin clauze standard de protecţie a datelor adoptate de Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor şi aprobate de Comisie în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 96 alineatul (2);
d)în cazul în care persoana împuternicită de operator nu este o instituţie sau un organ al Uniunii, prin reguli corporative obligatorii, coduri de conduită sau mecanisme de certificare, în conformitate cu articolul 46 alineatul (2) literele (b), (e) şi (f) din Regulamentul (UE) 2016/679.
(3)Sub rezerva autorizării din partea Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor, garanţiile adecvate menţionate la alineatul (1) pot fi furnizate, de asemenea, în special, prin:
a)clauze contractuale între operator sau persoana împuternicită de operator şi operatorul, persoana împuternicită de operator sau destinatarul datelor cu caracter personal din ţara terţă sau organizaţia internaţională; sau
b)dispoziţii care urmează să fie incluse în acordurile administrative dintre autorităţile sau organismele publice, care includ drepturi opozabile şi efective pentru persoanele vizate.
(4)Autorizaţiile acordate de Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor în temeiul articolului 9 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 sunt valabile până la data la care sunt modificate, înlocuite sau abrogate, dacă este necesar, de Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor.
(5)Instituţiile şi organele Uniunii informează Autoritatea Europeană Pentru Protecţia Datelor despre categoriile de cazuri în care a fost aplicat prezentul articol.