Art. 47. - Art. 47: Transferuri în temeiul unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecţie - Regulamentul 1725/23-oct-2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (Ce) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2018
Art. 47: Transferuri în temeiul unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecţie
(1)Transferul de date cu caracter personal către o ţară terţă sau o organizaţie internaţională se poate realiza atunci când Comisia a decis, în temeiul articolului 45 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/679 sau al articolului 36 alineatul (3) din Directiva (UE) 2016/680, că ţara terţă, un teritoriu ori unul sau mai multe sectoare specificate din acea ţară terţă sau organizaţia internaţională în cauză asigură un nivel de protecţie adecvat, şi atunci când datele cu caracter personal sunt transferate exclusiv pentru a permite îndeplinirea sarcinilor care sunt de competenţa operatorului.
(2)Instituţiile şi organele Uniunii informează Comisia şi Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor despre situaţiile în care consideră că o ţară terţă, un teritoriu sau unul sau mai multe sectoare specificate dintr-o ţară terţă sau o organizaţie internaţională în cauză nu asigură un nivel adecvat de protecţie în sensul alineatului (1).
(3)Instituţiile şi organele Uniunii iau măsurile necesare pentru a se conforma deciziilor luate de către Comisie, care hotărăşte, în temeiul articolului 45 alineatul (3) sau (5) din Regulamentul (UE) 2016/679 sau în temeiul articolului 36 alineatul (3) sau (5) din Directiva (UE) 2016/680, dacă o ţară terţă, un teritoriu sau unul sau mai multe sectoare specificate dintr-o ţară terţă sau o organizaţie internaţională asigură sau nu mai asigură un nivel adecvat de protecţie.