Art. 2. - Art. 2: Domeniul de aplicare - Regulamentul 1725/23-oct-2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (Ce) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2018
Art. 2: Domeniul de aplicare
(1)Prezentul regulament se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate de toate instituţiile şi organele Uniunii.
(2)Doar articolul 3 şi capitolul IX din prezentul regulament se aplică prelucrării datelor operaţionale cu caracter personal efectuate de organele, oficiile şi agenţiile Uniunii atunci când acestea desfăşoară activităţi care intră sub incidenţa părţii a treia titlul V capitolul 4 sau capitolul 5 din TFUE.
(3)Prezentul regulament nu se aplică prelucrării datelor operaţionale cu caracter personal efectuate de Europol şi de Parchetul European, până la adaptarea Regulamentului (UE) 2016/794 al Parlamentului European şi al Consiliului (1) şi a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului (2) în conformitate cu articolul 98 din prezentul regulament.
(1)Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) şi de înlocuire şi de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI şi 2009/968/JAI ale Consiliului (JO L 135,24.5.2016, p. 53).
(2)Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO) (JO L 283, 31.10.2017, p. 1).
(4)Prezentul regulament nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către misiunile menţionate la articolul 42 alineatul (1) şi la articolele 43 şi 44 din TUE.
(5)Prezentul regulament se aplică prelucrării datelor cu caracter personal, efectuate total sau parţial prin mijloace automatizate, precum şi prelucrării prin alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenţă sau care sunt destinate să facă parte dintr-un sistem de evidenţă.