Art. 10. - Art. 10: Prelucrarea de categorii speciale de date cu caracter personal - Regulamentul 1725/23-oct-2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (Ce) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1247/2002/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 295L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2018
Art. 10: Prelucrarea de categorii speciale de date cu caracter personal
(1)Se interzice prelucrarea datelor cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenenţa la sindicate şi prelucrarea datelor genetice, a datelor biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, a datelor privind sănătatea sau a datelor privind viaţa sexuală sau orientarea sexuală a unei persoane fizice.
(2)Alineatul (1) nu se aplică în următoarele situaţii:
a)persoana vizată şi-a dat consimţământul explicit pentru prelucrarea acestor date cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri precizate, cu excepţia cazului în care dreptul Uniunii prevede ca interdicţia menţionată la alineatul (1) să nu poată fi ridicată prin consimţământul persoanei vizate;
b)prelucrarea este necesară în scopul îndeplinirii obligaţiilor şi al exercitării unor drepturi specifice ale operatorului sau ale persoanei vizate în domeniul ocupării forţei de muncă şi al securităţii sociale şi protecţiei sociale, în măsura în care această prelucrare este autorizată de dreptul Uniunii care prevede garanţii adecvate pentru drepturile fundamentale şi interesele persoanei vizate;
c)prelucrarea este necesară pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane, atunci când persoana vizată se află în incapacitate fizică sau juridică de a-şi da consimţământul;
d)prelucrarea este efectuată, în cadrul activităţilor sale legitime şi cu garanţii adecvate, de către un organism cu scop nelucrativ care constituie o entitate integrată într-o instituţie sau un organ al Uniunii, care urmăreşte un obiectiv politic, filozofic, religios sau sindical, cu condiţia ca prelucrarea să se refere numai la membrii sau la foştii membri ai organismului respectiv sau la persoane cu care acesta are contacte permanente în legătură cu scopurile sale şi ca datele să nu fie comunicate terţilor fără consimţământul persoanelor vizate;
e)prelucrarea se referă la date cu caracter personal care sunt făcute publice în mod manifest de către persoana vizată;
f)prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept sau ori de câte ori Curtea de Justiţie acţionează în exerciţiul funcţiei sale judiciare;
g)prelucrarea este necesară din motive de interes public major, în temeiul unei dispoziţii din dreptul Uniunii care este proporţională cu obiectivul urmărit, respectă esenţa dreptului la protecţia datelor şi prevede măsuri corespunzătoare şi specifice pentru protejarea drepturilor fundamentale şi a intereselor persoanei vizate;
h)prelucrarea este necesară în scopuri legate de medicina preventivă sau a muncii, de evaluarea capacităţii de muncă a angajatului, de stabilirea unui diagnostic medical, de furnizarea de asistenţă medicală sau socială sau a unui tratament medical sau de gestionarea sistemelor şi serviciilor de sănătate sau de asistenţă socială, în temeiul dreptului Uniunii sau în temeiul unui contract încheiat cu un cadru medical şi sub rezerva respectării condiţiilor şi garanţiilor prevăzute la alineatul (3);
i)prelucrarea este necesară din motive de interes public în domeniul sănătăţii publice, cum ar fi protecţia împotriva ameninţărilor transfrontaliere grave la adresa sănătăţii sau asigurarea de standarde ridicate de calitate şi siguranţă a asistenţei medicale şi a medicamentelor sau a dispozitivelor medicale, în temeiul dreptului Uniunii care prevăd măsuri adecvate şi specifice pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor persoanei vizate, în special a secretului profesional; sau
j)prelucrarea este necesară în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică ori în scopuri statistice, în baza dispoziţiilor dreptului Uniunii care sunt proporţionale cu obiectivul urmărit, respectă esenţa dreptului la protecţia datelor şi prevăd măsuri corespunzătoare şi specifice pentru protejarea drepturilor fundamentale şi a intereselor persoanei vizate.
(3)Datele cu caracter personal menţionate la alineatul (1) se pot prelucra pentru scopurile menţionate la alineatul (2) litera (h) în cazul în care datele respective sunt prelucrate de către un profesionist supus obligaţiei de păstrare a secretului profesional sau sub responsabilitatea acestuia, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sau în temeiul normelor stabilite de organisme naţionale competente, sau de către o altă persoană care este, de asemenea, supusă unei obligaţii de confidenţialitate în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern ori al unor normelor stabilite de organisme naţionale competente.