Art. 88. - Art. 88: Aplicarea normelor privind ajutoarele de stat - Regulamentul 1698/20-sep-2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 August 2012
Art. 88: Aplicarea normelor privind ajutoarele de stat
(1)Cu excepţia cazului în care prezentul titlu prevede altfel, articolele 87, 88 şi 89 din tratat se aplică sprijinului în favoarea dezvoltării rurale acordat de statele membre.
Cu toate acestea, fără a aduce atingere articolului 89 din prezentul regulament, articolele 87, 88 şi 89 din tratat nu se aplică în cazul plăţilor efectuate de statele membre în temeiul prezentului regulament şi în conformitate cu acesta în cadrul domeniului de aplicare a articolului 36 din tratat.

(2)Ajutoarele pentru modernizarea exploataţiilor agricole care depăşesc procentajele prevăzute în anexa I în ceea ce priveşte articolul 26 alineatul (2) sunt interzise. Această interdicţie nu se aplică ajutoarelor destinate:
a)investiţiilor realizate în special în interes public şi privind conservarea peisajelor tradiţionale modelate de activităţile agricole şi forestiere sau mutarea clădirilor unei exploataţii;
b)investiţiilor în domeniul protecţiei şi ameliorării mediului;
c)investiţiilor care urmăresc ameliorarea condiţiilor de igienă şi de bunăstare a animalelor şi a celor privind securitatea la locul de muncă.
(3)Ajutoarele de stat acordate agricultorilor pentru a compensa handicapurile naturale din zone montane şi din alte zone cu handicap sunt interzise în cazul în care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 37. Cu toate acestea, în cazuri justificate în mod corespunzător, se pot acorda ajutoare suplimentare care depăşesc cuantumurile stabilite în conformitate cu alineatul (3) din articolul menţionat anterior.
(4)Ajutoarele de stat care sunt destinate sprijinirii agricultorilor care îşi asumă angajamente agroecologice sau angajamente în domeniul bunăstării animalelor şi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolele 39 şi, respectiv, 40 sunt interzise. Cu toate acestea, în cazuri justificate în mod corespunzător, se pot acorda ajutoare suplimentare care depăşesc cuantumurile maxime prevăzute în anexă, în ceea ce priveşte articolul 39 alineatul (4) şi articolul 40 alineatul (3). În cazuri excepţionale, justificate în mod corespunzător, se pot acorda derogări de la durata minimă a angajamentelor prevăzute la articolul 39 alineatul (3) şi la articolul 40 alineatul (2).
(5)Ajutoarele de stat destinate sprijinirii agricultorilor care se adaptează la standardele obligatorii bazate pe legislaţia comunitară din domeniul protecţiei mediului, al sănătăţii publice, al sănătăţii animalelor şi plantelor, al bunăstării animalelor şi al securităţii la locul de muncă care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 31 sunt interzise. Cu toate acestea, se pot acorda ajutoare suplimentare care depăşesc plafoanele stabilite în conformitate cu dispoziţiile articolului menţionat pentru a ajuta agricultorii să respecte legislaţia naţională care depăşeşte standardele comunitare.
(6)În absenţa legislaţiei comunitare, ajutoarele de stat destinate să sprijine agricultorii care se adaptează la standardele obligatorii bazate pe legislaţia naţională din domeniul protecţiei mediului, al sănătăţii publice, al sănătăţii animalelor şi plantelor, al bunăstării animalelor şi al securităţii la locul de muncă care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 31 sunt interzise. Cu toate acestea, se pot acorda ajutoare suplimentare care depăşesc plafoanele prevăzute în anexa I în ceea ce priveşte articolul 31 alineatul (2), în cazul în care sunt justificate în temeiul articolului 31.