Art. 75. - Art. 75: Autoritatea de gestionare - Regulamentul 1698/20-sep-2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 August 2012
Art. 75: Autoritatea de gestionare
(1)Autoritatea de gestionare este responsabilă cu gestionarea şi punerea în aplicare eficientă, efectivă şi corectă a programului şi este responsabilă, în special:
a)să se asigure că operaţiunile sunt selectate pentru finanţare în conformitate cu criteriile aplicabile programului de dezvoltare rurală;
b)să garanteze înregistrarea şi stocarea informaţiilor statistice privind punerea în aplicare într-un sistem informatic, într-o formă adecvată în scopul monitorizării şi evaluării;
c)să se asigure că beneficiarii şi celelalte organisme participante la punerea în aplicare a operaţiunilor:
(i)sunt informate de obligaţiile ce le revin ca urmare a acordării ajutorului şi utilizează fie un sistem separat de contabilitate, fie o codificare contabilă adecvată pentru toate tranzacţiile aferente operaţiunii;
(ii)cunosc cerinţele privind transmiterea datelor către autoritatea de gestionare şi înregistrarea rezultatelor;
d)să se asigure că evaluările programelor sunt realizate în termenele prevăzute de prezentul regulament şi în conformitate cu cadrul comun de monitorizare şi evaluare şi că acestea sunt transmise autorităţilor naţionale în cauză, precum şi Comisiei;
e)să conducă activităţile comitetului de monitorizare şi să-i transmită acestuia documentele care să îi permită o monitorizare a punerii în aplicare a programului în lumina obiectivelor sale specifice;
f)să asigure respectarea obligaţiilor în ceea ce priveşte publicitatea, prevăzute la articolul 76;
g)să întocmească raportul anual privind progresul realizat şi, după aprobarea acestuia de către comitetul de monitorizare, să îl prezinte Comisiei;
h)să garanteze faptul că organismul plătitor primeşte toate informaţiile necesare, în special în ceea ce priveşte procedurile aplicate şi controalele efectuate în raport cu operaţiunile selectate pentru finanţare, înainte ca plăţile să fie autorizate.
(2)Atunci când o parte dintre sarcinile sale este delegată unui alt organism, autoritatea de gestionare păstrează întreaga responsabilitate în ceea ce priveşte eficienţa şi corectitudinea gestionării şi realizării sarcinilor în cauză.