Art. 62. - Art. 62: Grupuri de acţiune locală - Regulamentul 1698/20-sep-2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 August 2012
Art. 62: Grupuri de acţiune locală
(1)Abordarea dezvoltării locale bazate pe parteneriat este pusă în aplicare de grupurile de acţiune locală care îndeplinesc următoarele condiţii:
a)trebuie să propună o strategie locală integrată de dezvoltare bazată cel puţin pe elementele prevăzute la articolul 61 literele (a)-(d) şi (g) şi trebuie să fie responsabile pentru punerea în aplicare a acesteia;
b)trebuie să constituie fie un grup care beneficiază deja de iniţiativa Leader II (1) sau Leader+ (2) sau care corespunde abordării Leader, fie un nou grup reprezentativ de parteneri din diverse medii socio-economice prezente la nivel local pe teritoriul în cauză. La nivel decizional, partenerii economici şi sociali, precum şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile, cum ar fi agricultorii, femeile din mediul rural, tinerii, precum şi asociaţiile acestora, trebuie să reprezinte cel puţin 50% din parteneriatul local;
(1)Comunicarea Comisiei către statele membre de stabilire a orientărilor pentru subvenţiile globale sau a unor programe operaţionale integrate pentru care statele membre sunt invitate să prezinte cereri de asistenţă în cadrul unei iniţiative privind dezvoltarea rurală (Leader II) (JO C 180, 1.7.1994, p. 48).
(2)Comunicarea Comisiei către statele membre din 14 aprilie 2000 de stabilire a orientărilor pentru iniţiativa comunitară privind dezvoltarea rurală (Leader+) (JO C 139, 18.5.2000, p. 5). Comunicare astfel cum a fost modificată ultima dată prin Comunicarea Comisiei de modificare a comunicării către statele membre din 14 aprilie 2000 de stabilire a orientărilor pentru iniţiativa comunitară privind dezvoltarea rurală (Leader+) (JO C 294, 4.12.2003, p. 11).
c)trebuie să facă dovada că au capacitatea de a defini şi de a pune în aplicare o strategie de dezvoltare pentru zona în cauză.
(2)Autoritatea de gestionare se asigură că grupurile de acţiune locală desemnează un coordonator administrativ şi financiar care are capacitatea de a administra subvenţiile publice şi de a asigura buna funcţionare a parteneriatului sau se asociază într-o structură comună constituită juridic, al cărei statut garantează buna funcţionare a parteneriatului şi capacitatea de a administra subvenţiile publice.
(3)Teritoriul care intră sub incidenţa strategiei este omogen şi reprezintă o masă critică suficientă din punct de vedere al resurselor umane, financiare şi economice pentru a susţine o strategie de dezvoltare viabilă.
(4)Grupurile de acţiune locală selectează proiectele finanţate în cadrul strategiei locale de dezvoltare. Acestea pot selecta, de asemenea, proiecte de cooperare.