Art. 42. - Art. 42: Condiţii generale - Regulamentul 1698/20-sep-2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 August 2012
Art. 42: Condiţii generale
(1)Ajutorul acordat în temeiul prezentei subsecţiuni se acordă numai pentru pădurile şi suprafeţele împădurite care reprezintă proprietatea unor persoane particulare sau asociaţii ale acestora sau a unor municipalităţi sau asociaţii ale acestora. Această restricţie nu se aplică nici pădurilor tropicale şi subtropicale, nici suprafeţelor împădurite situate pe teritoriul Insulelor Azore, Madeira şi Canare, al departamentelor franceze de peste mări şi al insulelor mici din Marea Egee în sensul Regulamentului (CEE) nr. 2019/93.
Această restricţie nu se aplică ajutorului prevăzut la articolul 36 litera (b) punctele (i), (iii), (vi) şi (vii).
(2)Măsurile propuse în temeiul prezentei subsecţiuni în zonele clasificate ca zone care prezintă un risc ridicat sau mediu de incendiu de pădure în cadrul acţiunii comunitare de protecţie a pădurilor împotriva incendiilor trebuie să fie conforme cu planurile de protecţie a pădurilor întocmite de statele membre pentru zonele menţionate.