Art. 14. - Art. 14: Raportul Comisiei - Regulamentul 1698/20-sep-2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 August 2012
Art. 14: Raportul Comisiei
(1)Pentru prima dată în 2011 şi la începutul fiecărei perioade de doi ani, Comisia prezintă un raport de sinteză privind principalele progrese, tendinţe şi provocări legate de punerea în aplicare a planurilor strategice naţionale şi a orientărilor strategice ale Comunităţii. Ultimul raport al Comisiei se prezintă la începutul anului 2015.
Acest raport se bazează pe analiza şi evaluarea de către Comisie a rapoartelor de sinteză ale statelor membre prevăzute la articolul 13 şi a oricăror alte informaţii disponibile. Acesta indică măsurile luate sau care urmează a fi luate de către statele membre şi Comisie pentru a da curs în mod adecvat concluziilor conţinute în acest raport.
(2)Raportul Comisiei este transmis Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social European şi Comitetului Regiunilor.