Art. 11. - Art. 11: Conţinut - Regulamentul 1698/20-sep-2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 August 2012
Art. 11: Conţinut
(1)Fiecare stat membru prezintă un plan strategic naţional care indică, luând în considerare orientările strategice ale Comunităţii, priorităţile acţiunii FEADR şi ale statului membru în cauză, obiectivele specifice ale acestora, contribuţia FEADR şi celelalte resurse financiare.
(2)Planul strategic naţional asigură coerenţa ajutorului comunitar în favoarea dezvoltării rurale cu orientările strategice ale Comunităţii, precum şi coordonarea dintre priorităţile Comunităţii şi priorităţile naţionale şi regionale. Planul strategic naţional constituie un instrument de referinţă pentru întocmirea programării Feader. Acesta este pus în aplicare prin programele de dezvoltare rurală.
(3)Fiecare plan strategic naţional include:
a)o evaluare a situaţiei economice, sociale şi ecologice şi a posibilităţilor de dezvoltare;
b)strategia adoptată pentru acţiunea comună a Comunităţii şi a statului membru în cauză, evidenţiind compatibilitatea opţiunilor alese cu orientările strategice comunitare;
c)priorităţile tematice şi teritoriale de dezvoltare rurală pentru fiecare axă, inclusiv principalele obiective cuantificate şi indicatorii de monitorizare şi evaluare adecvaţi;
d)o listă cu programele de dezvoltare rurală care pun în aplicare planul strategic naţional, o repartizare orientativă a resurselor FEADR pe programe, inclusiv cuantumurile prevăzute la articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 şi o indicaţie separată a cuantumurilor prevăzute la articolul 69 alineatul (5a) din prezentul regulament.

e)mijloacele menite să asigure coordonarea cu celelalte instrumente ale politicii agricole comune, FEDER, FSE, FC, Instrumentul de sprijin comunitar în domeniul pescuitului şi BEI;
f)după caz, bugetul care contribuie la realizarea obiectivului "convergenţă";
g)descrierea modalităţilor şi a cuantumului alocat pentru instituirea reţelei rurale naţionale prevăzute la articolul 66 alineatul (3) şi la articolul 68.