Secţiunea 2 - Autorităţile naţionale competente - Regulamentul 1689/13-iun-2024 de stabilire a unor norme armonizate privind inteligenţa artificială şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 300/2008, (UE) nr. 167/2013, (UE) nr. 168/2013, (UE) 2018/858, (UE) 2018/1139 şi (UE) 2019/2144 şi a Directivelor 2014/90/UE, (UE) 2016/797 şi (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind inteligenţa artificială)
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 12 Iulie 2024
SECŢIUNEA 2:Autorităţile naţionale competente
Art. 70: Desemnarea autorităţilor naţionale competente şi a punctelor unice de contact
(1)Fiecare stat membru stabileşte sau desemnează drept autorităţi naţionale competente cel puţin o autoritate de notificare şi cel puţin o autoritate de supraveghere a pieţei în sensul prezentului regulament. Respectivele autorităţi naţionale competente îşi exercită competenţele în mod independent, imparţial şi fără prejudecăţi, astfel încât să garanteze obiectivitatea activităţilor şi sarcinilor lor şi să asigure punerea în aplicare a prezentului regulament. Membrii acestor autorităţi se abţin de la orice act incompatibil cu atribuţiile lor. Cu condiţia ca aceste principii să fie respectate, astfel de activităţi şi sarcini pot fi efectuate de una sau mai multe autorităţi desemnate, în conformitate cu nevoile organizaţionale ale statului membru.
(2)Statele membre îi comunică Comisiei identitatea autorităţilor de notificare şi a autorităţilor de supraveghere a pieţei şi sarcinile acestor autorităţi, precum şi orice modificări ulterioare ale acestora. Până la 2 august 2025, statele membre pun la dispoziţia publicului informaţii cu privire la modul în care pot fi contactate autorităţile competente şi punctele unice de contact, prin mijloace de comunicare electronică. Statele membre desemnează o autoritate de supraveghere a pieţei care să acţioneze ca punct unic de contact pentru prezentul regulament şi îi notifică Comisiei identitatea punctului unic de contact. Comisia pune la dispoziţia publicului o listă a punctelor unice de contact.
(3)Statele membre se asigură că autorităţile lor naţionale competente dispun de resurse tehnice, financiare şi umane adecvate şi de infrastructură pentru a-şi îndeplini cu eficacitate sarcinile care le revin în temeiul prezentului regulament. În special, autorităţile naţionale competente dispun în permanenţă de un personal suficient ale cărui competenţe şi cunoştinţe de specialitate includ o înţelegere aprofundată a tehnologiilor din domeniul IA, a datelor şi a prelucrării de date, a protecţiei datelor cu caracter personal, a securităţii cibernetice, a drepturilor fundamentale, a riscurilor în materie de sănătate şi siguranţă, precum şi cunoaşterea standardelor şi a cerinţelor legale existente. Statele membre evaluează şi, dacă este necesar, actualizează anual competenţele şi resursele necesare menţionate la prezentul alineat.
(4)Autorităţile naţionale competente iau măsuri corespunzătoare pentru a asigura un nivel de securitate cibernetică adecvat.
(5)Atunci când îşi îndeplinesc sarcinile, autorităţile naţionale competente acţionează în conformitate cu obligaţiile de confidenţialitate prevăzute la articolul 78.
(6)Până la 2 august 2025 şi, ulterior, la fiecare doi ani, statele membre îi prezintă Comisiei un raport privind situaţia resurselor financiare şi umane ale autorităţilor naţionale competente, împreună cu o evaluare a adecvării acestora. Comisia transmite aceste informaţii Consiliului IA pentru a fi discutate şi pentru a formula eventuale recomandări.
(7)Comisia facilitează schimbul de experienţă între autorităţile naţionale competente.
(8)Autorităţile naţionale competente pot oferi orientări şi consiliere cu privire la punerea în aplicare a prezentului regulament, îndeosebi IMM-urilor, inclusiv întreprinderilor nou-înfiinţate, luând în considerare orientările şi consilierea furnizate de Consiliul IA şi de Comisie, după caz. Ori de câte ori autorităţile naţionale competente intenţionează să ofere orientări şi consiliere cu privire la un sistem de IA în domenii reglementate de alte acte legislative ale Uniunii, autorităţile naţionale competente în temeiul actelor legislative respective ale Uniunii sunt consultate, după caz.
(9)Atunci când instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor acţionează ca autoritate competentă pentru supravegherea lor.