Art. 68. - Art. 68: Modificări ale desemnărilor - Regulamentul 168/15-ian-2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei roţi şi pentru cvadricicluri

Acte UE

Jurnalul Oficial 60L

În vigoare
Versiune de la: 27 Noiembrie 2024 până la: 1 August 2026
Art. 68: Modificări ale desemnărilor
(1)În cazul în care o autoritate de omologare de desemnare a constatat sau a fost informată că un serviciu tehnic desemnat de aceasta nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute în prezentul regulament sau că acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile, autoritatea de omologare de desemnare restricţionează, suspendă sau retrage desemnarea, după caz, în funcţie de gravitatea încălcării cerinţelor sau a neîndeplinirii obligaţiilor respective. Statul membru care a notificat acest serviciu tehnic informează în consecinţă imediat Comisia cu privire la aceasta. Comisia modifică informaţiile publicate în temeiul articolului 67 alineatul (6).
(2)În caz de retragere, restricţionare sau suspendare a desemnării sau în cazul în care serviciul tehnic şi-a încetat activitatea, autoritatea de omologare de desemnare ia măsurile adecvate pentru a se asigura că dosarele serviciului tehnic respectiv sunt fie prelucrate de un alt serviciu tehnic, fie puse la dispoziţia autorităţii de omologare de desemnare sau a autorităţilor de supraveghere a pieţei, la cererea acestora.