Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Regulamentul 1672/23-oct-2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1889/2005
Acte UE
Jurnalul Oficial 284L
În vigoare Versiune de la: 23 Decembrie 2020
Art. 2: Definiţii
(1)În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:
a)"numerar" înseamnă:
(i)valută;
(ii)instrumente negociabile la purtător;
(iii)mărfuri utilizate ca rezerve de valoare cu un grad ridicat de lichiditate;
(iv)carduri preplătite;
b)"care intră sau iese din Uniune" înseamnă care provine dintr-un teritoriu care se află în afara teritoriului reglementat de articolul 355 din TFUE şi intră pe teritoriul care este reglementat de articolul menţionat sau care pleacă de pe teritoriul reglementat de articolul menţionat;
c)"valută" înseamnă bancnote şi monede care se află în circulaţie ca mijloc de schimb sau care au fost în circulaţie ca mijloc de schimb şi pot fi încă schimbate, prin intermediul unor instituţii financiare sau bănci centrale, cu bancnote şi monede aflate în circulaţie ca mijloc de schimb;
d)"instrumente negociabile la purtător" înseamnă instrumente, altele decât valuta, care dau dreptul deţinătorilor lor de a solicita o valoare financiară la prezentarea instrumentelor fără a fi nevoie să îşi dovedească identitatea sau dreptul lor la această valoare. Respectivele instrumente sunt:
(i)cecurile de călătorie; şi
(ii)cecurile, biletele la ordin sau mandatele poştale, care sunt fie la purtător, semnate, dar cu numele beneficiarului omis, andosate fără restricţii, întocmite pe numele unui beneficiar fictiv, fie întocmite într-o astfel de formă încât proprietatea asupra acestora se transferă în momentul transmiterii;
e)"marfă utilizată ca rezervă de valoare cu un grad ridicat de lichiditate" înseamnă un bun, conform enumerării de la punctul 1 din anexa I, care prezintă un raport ridicat între valoarea şi volumul lui şi care poate fi convertit cu uşurinţă în valută pe pieţe de schimb accesibile, suportând doar costuri de tranzacţie modeste;
f)"card preplătit" înseamnă un card nenominal, conform enumerării de la punctul 2 din anexa I, care stochează sau oferă acces la valori monetare sau fonduri care poate fi utilizat pentru operaţiuni de plată, pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii sau pentru răscumpărarea de valută, în cazul în care un astfel de card nu este asociat unui cont bancar;
g)"autorităţi competente" înseamnă autorităţile vamale ale statelor membre şi orice alte autorităţi împuternicite de către statele membre să aplice prezentul regulament;
h)"purtător" înseamnă orice persoană fizică care intră sau iese din Uniune şi transportă numerar asupra sa, în bagaje sau în mijloacele lor de transport;
i)"numerar neînsoţit" înseamnă numerarul care constituie o parte a unui transport care nu este însoţit de un purtător;
j)"activitate infracţională" înseamnă oricare dintre activităţile enumerate la articolul 3 alineatul (4) din Directiva (UE) 2015/849;
k)"unitate de informaţii financiare (FIU)" înseamnă entitatea stabilită în statul membru în scopul punerii în aplicare a articolului 32 din Directiva (UE) 2015/849.
(2)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 15 din prezentul regulament, în scopul de a modifica anexa I la prezentul regulament pentru a ţine seama de noile tendinţe în spălarea banilor, astfel cum este definită la articolul 1 alineatele (3) şi (4) din Directiva (UE) 2015/849, sau finanţarea terorismului, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (5) din directiva menţionată, sau pentru a ţine seama de bunele practici în prevenirea spălării banilor sau a finanţării terorismului sau pentru a preveni utilizarea de către infractori a mărfurilor utilizate ca rezerve de valoare cu un grad ridicat de lichiditate şi a cardurilor preplătite pentru eludarea obligaţiilor prevăzute la articolele 3 şi 4 din prezentul regulament.