Art. 16. - Art. 16: Acte de punere în aplicare - Regulamentul 1672/23-oct-2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1889/2005

Acte UE

Jurnalul Oficial 284L

În vigoare
Versiune de la: 23 Decembrie 2020
Art. 16: Acte de punere în aplicare
(1)Comisia adoptă următoarele măsuri, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, pentru a asigura aplicarea uniformă a controalelor de către autorităţile competente:
a)modele pentru formularul de declarare menţionat la articolul 3 alineatul (3) şi pentru formularul de informare menţionat la articolul 4 alineatul (3);
b)criterii pentru cadrul comun de gestionare a riscurilor menţionat la articolul 5 alineatul (4) şi, mai precis, criteriile în materie de risc, standardele, precum şi zonele prioritare de control, pe baza informaţiilor transmise în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (d), precum şi a politicilor şi a bunelor practici internaţionale şi ale Uniunii;
c)normele tehnice pentru schimbul eficace de informaţii în temeiul articolului 9 alineatele (1) şi (3) şi al articolului 10 din prezentul regulament, prin intermediul SIV instituit prin articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 515/97;
d)modelul de formular pentru transmiterea informaţiilor menţionate la articolul 10 alineatul (3); şi
e)normele şi formatul care urmează să fie utilizate de către statele membre pentru a furniza Comisiei informaţii statistice anonimizate privind declaraţiile şi cazurile de încălcare, în conformitate cu articolul 18.
(2)Actele de punere în aplicare menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 17 alineatul (2).