Art. 66. - Art. 66: Obligaţii privind activitatea serviciilor tehnice - Regulamentul 167/05-feb-2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele agricole şi forestiere

Acte UE

Jurnalul Oficial 60L

În vigoare
Versiune de la: 27 Noiembrie 2024 până la: 1 August 2026
Art. 66: Obligaţii privind activitatea serviciilor tehnice
(1)Serviciile tehnice desfăşoară tipurile de activităţi pentru care au fost desemnate în numele autorităţii de omologare însărcinate cu desemnarea şi în conformitate cu procedurile de evaluare şi de încercare prevăzute în prezentul regulament şi în actele menţionate în anexa I.
Serviciile tehnice supraveghează încercările sau efectuează propriile încercări necesare pentru omologare sau pentru inspecţiile specificate în prezentul regulament sau într-unul dintre actele enumerate la anexa I, cu excepţia cazului în care sunt permise proceduri alternative. Serviciile tehnice nu efectuează încercări, evaluări sau inspecţii pentru care nu au fost desemnate în mod corespunzător de autoritatea lor de omologare.
(2)Serviciile tehnice iau, în orice moment, următoarele măsuri:
a)permit autorităţii lor de omologare însărcinate cu desemnarea să asiste serviciul tehnic în cursul evaluării conformităţii, după caz; şi
b)fără a aduce atingere articolului 57 alineatul (9) şi articolului 67, furnizează autorităţii lor de omologare însărcinate cu desemnarea informaţiile care pot fi solicitate cu privire la categoriile lor de activităţi care intră sub incidenţa prezentului regulament.
(3)În cazul în care un serviciu tehnic constată că producătorul nu a îndeplinit cerinţele stabilite în prezentul regulament, acesta informează autoritatea de omologare de desemnare pentru ca autoritatea de omologare de desemnare să solicite producătorului să ia măsurile corective adecvate şi, ulterior, să nu elibereze un certificat de omologare de tip până când nu au fost luate măsurile corective necesare, solicitate de autoritatea de omologare.
(4)În cazul în care, pe parcursul monitorizării conformităţii producţiei, după eliberarea certificatului de omologare de tip, un serviciu tehnic care acţionează în numele autorităţii de omologare însărcinate cu desemnarea constată că un vehicul, un sistem, o componentă sau o unitate tehnică separată nu mai respectă prezentul regulament, acesta informează, în consecinţă, autoritatea de omologare însărcinată cu desemnarea. Autoritatea de omologare ia măsurile necesare, astfel cum este prevăzut la articolul 28.