Art. 46. - Art. 46: Piese sau echipamente care pot prezenta un risc grav pentru buna funcţionare a sistemelor esenţiale - cerinţe conexe - Regulamentul 167/05-feb-2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele agricole şi forestiere
Acte UE
Jurnalul Oficial 60L
În vigoare Versiune de la: 27 Noiembrie 2024 până la: 1 August 2026
Art. 46: Piese sau echipamente care pot prezenta un risc grav pentru buna funcţionare a sistemelor esenţiale - cerinţe conexe
(1)În sensul articolului 45 alineatul (1), producătorul de piese sau echipamente prezintă autorităţii de omologare o cerere însoţită de un raport de încercare redactat de un serviciu tehnic desemnat, care certifică faptul că piesele sau echipamentele pentru care este solicitată autorizaţia sunt conforme cu cerinţele menţionate la articolul 45 alineatul (4). Producătorul poate depune doar o singură cerere pentru un tip de piesă unei singure autorităţi de omologare.
La cererea autorităţii competente a unui alt stat membru, autoritatea de omologare care a acordat autorizaţia trimite, în termen de o lună de la primirea cererii respective, o copie a certificatului de autorizare solicitat, însoţită de anexe, printr-un sistem comun şi securizat de schimb de informaţii electronice. Copia poate fi şi sub forma unui fişier electronic securizat.
(2)Cererea include detaliile privind producătorul pieselor sau al echipamentelor, tipul, numărul de identificare şi numărul de piese sau de echipamente, numele producătorului vehiculului, tipul de vehicul şi, după caz, anul de fabricaţie sau orice altă informaţie care permite identificarea vehiculului în care urmează să fie montate piesele sau echipamentele respective.
Atunci când autoritatea de omologare constată, luând în considerare raportul de încercare şi alte probe, că piesele sau echipamentele vizate sunt conforme cu cerinţele menţionate la articolul 45 alineatul (4), ea autorizează introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a pieselor sau echipamentelor, sub rezerva dispoziţiei menţionate la alineatul (4) al doilea paragraf din prezentul articol.
Autoritatea de omologare emite, fără întârziere, un certificat producătorului.
(3)Comisia poate să adopte acte de punere în aplicare pentru a stabili un model şi un sistem de numerotare pentru certificatul menţionat în prezentul articol, alineatul (2) al treilea paragraf. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 69 alineatul (2).
(4)Producătorul informează fără întârziere autoritatea de omologare care a acordat autorizaţia asupra oricărei modificări care afectează condiţiile în care acesta a fost eliberat. Autoritatea de omologare decide dacă autorizaţia trebuie revizuită sau dacă trebuie eliberată o altă autorizaţie şi dacă sunt necesare alte teste.
Responsabilitatea producătorului este să se asigure că piesele sau echipamentele sunt produse şi continuă să fie produse potrivit condiţiilor în care a fost eliberată autorizaţia.
(5)Înainte de eliberarea unei autorizaţii, autoritatea de omologare se asigură de existenţa unor modalităţi şi proceduri corespunzătoare de asigurare a unui control efectiv al conformităţii producţiei.
În cazul în care autoritatea de omologare consideră că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de eliberare a autorizaţiei, aceasta îi solicită producătorului să ia măsurile necesare pentru a se asigura că piesele sau echipamentele sunt din nou conforme. Dacă este necesar, autoritatea de omologare retrage autorizaţia.
(6)Autorităţile de omologare din diferite state membre semnalează Comisiei orice dezacord cu privire la autorizaţia menţionată la alineatul (2) al doilea paragraf. Comisia ia măsurile necesare pentru a soluţiona dezacordul, inclusiv, dacă este necesar, prin solicitarea retragerii autorizaţiei, după consultarea autorităţilor de omologare.
(7)Până la întocmirea listei menţionate la articolul 45 alineatul (2), statele membre pot menţine dispoziţii naţionale referitoare la piesele sau echipamentele susceptibile să afecteze funcţionarea corectă a sistemelor esenţiale pentru siguranţa vehiculului sau performanţa sa de mediu.