Art. 37. - Art. 37: Proceduri în caz de funcţionare defectuoasă a aparaturii - Regulamentul 165/04-feb-2014 privind tahografele în transportul rutier, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului privind aparatura de înregistrare în transportul rutier şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere

Acte UE

Jurnalul Oficial 60L

În vigoare
Versiune de la: 2 Aprilie 2025
Art. 37: Proceduri în caz de funcţionare defectuoasă a aparaturii
(1)În eventualitatea defectării sau a unei funcţionări defectuoase a unui tahograf, întreprinderea de transport îl prezintă pentru a fi reparat de către un montator sau un atelier aprobat, de îndată ce circumstanţele permit acest lucru.
Dacă vehiculul nu se poate întoarce la locaţia întreprinderii de transport în timp de o săptămână, calculată din ziua defectării sau din ziua în care s-a constatat funcţionarea defectuoasă, reparaţia se realizează în cursul călătoriei.
Măsurile luate de statele membre în conformitate cu articolul 41 conferă autorităţilor competente competenţa de a interzice folosirea unui vehicul în cazul în care defecţiunea sau funcţionarea defectuoasă nu a fost remediată după cum se prevede la primul şi la al doilea paragraf din prezentul alineat, în măsura în care acest lucru este în conformitate cu legislaţia naţională a statului membru în cauză.
(2)Pe durata cât tahograful se află în pană sau funcţionează defectuos, conducătorul auto marchează datele care permit identificarea sa (numele, numărul cardului de conducător auto sau al permisului de conducere), inclusiv semnătura sa, precum şi informaţiile privind perioadele de timp care nu au fost înregistrate sau imprimate corect de tahograf:
a)pe foaia sau foile de înregistrare; sau
b)pe o foaie temporară care se ataşează foii de înregistrare sau se păstrează împreună cu cardul de conducător auto.