Art. 24. - Art. 24: Aprobarea montatorilor, a atelierelor şi a producătorilor de vehicule - Regulamentul 165/04-feb-2014 privind tahografele în transportul rutier, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului privind aparatura de înregistrare în transportul rutier şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere

Acte UE

Jurnalul Oficial 60L

În vigoare
Versiune de la: 2 Aprilie 2025
Art. 24: Aprobarea montatorilor, a atelierelor şi a producătorilor de vehicule
(1)Statele membre aprobă, controlează în mod periodic şi certifică montatorii, atelierele şi producătorii de vehicule care pot efectua instalări, controale, inspecţii şi reparaţii de tahografe.
(2)Statele membre se asigură că montatorii, atelierele şi producătorii de vehicule sunt competenţi şi de încredere. În acest scop, stabilesc şi publică un set de proceduri naţionale clare şi se asigură că sunt îndeplinite următoarele criterii minime:
a)formarea corectă a personalului;
b)disponibilitatea echipamentului necesar pentru efectuarea testelor şi sarcinilor relevante;
c)buna reputaţie a montatorilor, a atelierelor şi a producătorilor de vehicule.
(3)Auditurile montatorilor sau atelierelor aprobate se efectuează după cum urmează:
a)montatorii sau atelierele aprobate fac obiectul unui audit al procedurilor aplicate la intervenţiile asupra tahografelor, desfăşurat cel puţin o dată la doi ani. Auditul se concentrează în special asupra măsurilor de securitate luate şi asupra gestionării cardurilor de atelier. Statele membre pot desfăşura aceste audituri fără a efectua o vizită la faţa locului;
b)de asemenea, se efectuează audituri tehnice inopinate ale montatorilor sau atelierelor aprobate, pentru a se verifica calibrările, inspecţiile şi instalările realizate. Auditurile respective privesc anual cel puţin 10 % din montatorii şi atelierele aprobate.
(4)Statele membre şi autorităţile lor competente iau măsuri corespunzătoare pentru a preveni conflictele de interese dintre montatori sau ateliere şi întreprinderile de transport rutier. În special, în caz de risc grav de conflict de interese, se iau măsuri suplimentare specifice pentru a asigura respectarea prezentului regulament de către montator sau atelier.
(5)Autorităţile competente ale statelor membre publică listele montatorilor şi atelierele aprobate, precum şi ale cardurilor emise acestora pe o pagină de internet accesibil publicului şi se asigură că aceste liste sunt actualizate în mod corespunzător, cel puţin o dată pe an.
Comisia publică lista acestor pagini de internet naţionale pe pagina sa de internet.

(6)Autorităţile competente din statele membre retrag, temporar sau definitiv, aprobările acordate montatorilor, atelierelor şi producătorilor de vehicule care nu îşi îndeplinesc obligaţiile care le revin în temeiul prezentului regulament.