Art. 83. - Art. 83: Cooperarea dintre FIU şi OLAF - Regulamentul 1624/31-mai-2024 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 19 Iunie 2024
Art. 83: Cooperarea dintre FIU şi OLAF
(1)În temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (48), fiecare FIU transmite către OLAF, fără întârziere, rezultatele analizelor sale şi orice informaţie suplimentară relevantă în cazul în care există motive întemeiate pentru a suspecta că sunt sau au fost săvârşite acte de fraudă, acte de corupţie şi orice altă activitate ilegală care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, în legătură cu care OLAF şi-ar putea exercita competenţa în conformitate cu articolul 8 din regulamentul respectiv.
(48)Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO L 248, 18.9.2013, p. 1).
(2)FIU răspund în timp util solicitărilor de informaţii formulate de OLAF cu privire la acte de fraudă, acte de corupţie sau orice alte activităţi ilegale, astfel cum sunt menţionate la alineatul (1).
(3)FIU şi OLAF îşi pot comunica reciproc rezultatele analizelor strategice, inclusiv tipologiile şi indicatorii de risc, în cazul în care aceste analize se referă la acte de fraudă, acte de corupţie sau orice alte activităţi ilegale, astfel cum sunt menţionate la alineatul (1).