Art. 59. - Art. 59: Identificarea unei categorii de beneficiari - Regulamentul 1624/31-mai-2024 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului
Acte UE
Jurnalul Oficial seria L
Neintrat în vigoare Versiune de la: 19 Iunie 2024
Art. 59: Identificarea unei categorii de beneficiari
(1)În cazul entităţilor juridice similare trust-urilor exprese în temeiul articolului 57 sau, cu excepţia trust-urilor discreţionare, a trust-urilor exprese şi a construcţiilor juridice similare în temeiul articolului 58, în cazul în care beneficiarii nu au fost încă stabiliţi, se identifică categoria de beneficiari şi caracteristicile generale ale acesteia. Beneficiarii din categoria respectivă sunt beneficiari reali de îndată ce sunt identificaţi sau desemnaţi.
(2)În următoarele cazuri, se identifică numai categoria de beneficiari şi caracteristicile acesteia:
a)schemele de pensii care intră sub incidenţa Directivei (UE) 2016/2341;
b)sistemele de participare financiară sau de participare a angajaţilor, cu condiţia ca statele membre să fi concluzionat, în urma unei evaluări adecvate a riscurilor, că există un risc scăzut de utilizare abuzivă în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului;
c)entităţi juridice similare trust-urilor exprese în temeiul articolului 57, trust-uri exprese şi construcţii juridice similare în temeiul articolului 58, cu condiţia ca:
(i)entităţile juridice, trust-urile exprese sau construcţiile juridice similare să fi fost înfiinţate fără scop lucrativ sau în scop caritabil; şi
(ii)în urma unei evaluări adecvate a riscurilor, statele membre să fi concluzionat că categoria de entităţi juridice, trust-uri exprese sau construcţii juridice similare prezintă un risc scăzut de utilizare abuzivă în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului.
(3)Statul membru notifică Comisiei categoriile de entităţi juridice, trust-uri exprese sau construcţii juridice similare în temeiul alineatului (2), împreună cu o justificare bazată pe evaluarea riscurilor specifice. Comisia transmite notificarea respectivă celorlalte state membre.