Art. 21. - Art. 21: Obligaţii generale care decurg din autorizarea unui proces de reciclare - Regulamentul 1616/15-sept-2022 privind materialele şi obiectele din plastic reciclat destinate să vină în contact cu produse alimentare, şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 282/2008

Acte UE

Jurnalul Oficial 243L

În vigoare
Versiune de la: 3 Decembrie 2025
Art. 21: Obligaţii generale care decurg din autorizarea unui proces de reciclare
(1)Acordarea unei autorizaţii pentru un proces de reciclare nu afectează răspunderea civilă şi penală a niciunui operator economic în ceea ce priveşte procesul de reciclare autorizat, instalaţia de reciclare care aplică procesul, plasticul reciclat şi materialele şi obiectele din plastic reciclat obţinute prin procesul de reciclare, precum şi alimentele care intră în contact cu astfel de materiale sau obiecte.
(2)Titularul autorizaţiei sau orice reciclator informează imediat Comisia cu privire la orice informaţie ştiinţifică sau tehnică nouă care ar putea afecta evaluarea pe care se bazează autorizaţia.
(3)Titularul unei autorizaţii poate permite terţilor să exploateze o instalaţie de decontaminare sub licenţa sa, ca reciclatori. Titularul autorizaţiei se asigură că reciclatorii respectivi primesc toate informaţiile, instrucţiunile şi sprijinul necesare pentru a se asigura că funcţionarea instalaţiei şi plasticul reciclat rezultat respectă prezentul regulament.
(4)Titularul autorizaţiei comunică fără întârziere autorităţii competente de pe teritoriul în care este stabilit şi Comisiei orice modificare a punctelor sale de contact, a denumirilor sale sociale şi comerciale sau a altor informaţii incluse în registrul instituit în conformitate cu articolul 24, precum şi alte informaţii relevante pentru autorizarea unui proces de reciclare.
(5)Titularul autorizaţiei informează imediat autoritatea competentă de pe teritoriul în care este stabilit şi Comisia cu privire la o situaţie în care îşi poate sau nu îşi va mai putea asuma responsabilităţile care îi revin în calitate de titular al autorizaţiei în conformitate cu prezentul articol. Titularul autorizaţiei furnizează toate informaţiile necesare pentru a permite Comisiei să stabilească dacă este necesar ca autorizarea unui proces de reciclare să fie modificată sau revocată.