Art. 10. - Art. 10: Cerinţe pentru dezvoltarea unei tehnologii noi - Regulamentul 1616/15-sept-2022 privind materialele şi obiectele din plastic reciclat destinate să vină în contact cu produse alimentare, şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 282/2008
Acte UE
Jurnalul Oficial 243L
În vigoare Versiune de la: 3 Decembrie 2025
Art. 10: Cerinţe pentru dezvoltarea unei tehnologii noi
(1)Mai mulţi dezvoltatori pot dezvolta în mod independent tehnologii noi în acelaşi timp, chiar dacă aceste tehnologii pot fi considerate similare sau identice.
În cazul în care operatorii economici sau alte organizaţii colaborează la dezvoltarea unei tehnologii noi, o singură entitate juridică îi reprezintă pe aceşti operatori sau organizaţii şi acţionează în calitate de dezvoltator al tehnologiei noi.
(2)Cu cel puţin şase luni înainte de începerea exploatării primei instalaţii de decontaminare exploatate în temeiul articolului 4 alineatul (3) litera (b), dezvoltatorul notifică noua tehnologie autorităţii competente de pe teritoriul pe care este stabilit dezvoltatorul şi Comisiei.
În scopul înregistrării tehnologiei noi în registrul Uniunii prevăzut la articolul 24, dezvoltatorul include în această notificare numele şi adresa sa, persoanele de contact, denumirea tehnologiei noi, o scurtă descriere a tehnologiei noi care să nu depăşească 300 de cuvinte, o adresă URL ("URL") care localizează rapoartele care urmează să fie publicate în conformitate cu alineatul (4) şi cu articolul 13 alineatul (4), precum şi denumirile şi adresele sau numerele oricăror unităţi de reciclare în care se preconizează că va avea loc dezvoltarea tehnologiei.
(3)Notificarea din partea dezvoltatorului furnizează, de asemenea, informaţii detaliate cu privire la următoarele aspecte:
a)o caracterizare a tehnologiei noi pe baza proprietăţilor tehnologiilor de reciclare prevăzute la articolul 3 alineatul (2);
b)o explicaţie a oricăror abateri de la cerinţele prevăzute la articolele 6, 7 şi 8 sau dacă noua tehnologie aplică un sistem de reciclare;
c)un raţionament cuprinzător, precum şi dovezi ştiinţifice şi studii, compilate de dezvoltator, care să demonstreze că noua tehnologie are capacitatea de a fabrica materiale şi obiecte din plastic reciclat care sunt în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004, garantând, de asemenea, siguranţa lor microbiologică, inclusiv o caracterizare a nivelurilor de contaminanţi din materiile prime din plastic utilizate şi în plasticul reciclat, o determinare a eficienţei decontaminării şi a transferului acestor contaminanţi din materialele şi obiectele din plastic reciclat în alimente, precum şi justificarea motivelor pentru care conceptele, principiile şi practicile aplicate sunt suficiente pentru îndeplinirea cerinţelor respective;
d)o descriere a unuia sau mai multor procese tipice de reciclare care utilizează tehnologia, inclusiv o diagramă a principalelor etape de fabricaţie şi, dacă este cazul, o explicaţie a sistemului de reciclare utilizat şi a normelor care reglementează funcţionarea acestuia;
e)o explicaţie în conformitate cu litera (a) care să descrie motivele pentru care tehnologia trebuie considerată nouă şi diferită de tehnologiile existente;
f)un rezumat prin care se propun autorităţii criterii de evaluare pentru potenţiala evaluare viitoare de către ea a proceselor de reciclare care aplică noua tehnologie pe care se bazează instalaţia, astfel cum se prevede la articolul 20 alineatul (2);
g)o estimare a numărului preconizat de instalaţii de decontaminare care vor fi exploatate pentru a dezvolta noua tehnologie şi adresele prevăzute ale unităţilor de reciclare în care vor fi amplasate.
În sensul literei (c), datele utilizate pentru a determina eficienţa decontaminării se obţin fie prin exploatarea unei instalaţii-pilot, fie provin din producţia comercială de materiale plastice reciclate care nu sunt destinate să vină în contact cu produse alimentare. În cazul în care este necesar să se stabilească pe deplin siguranţa materialelor şi obiectelor din plastic, datele se completează cu teste concepute pentru a evalua conceptele, principiile şi practicile specifice tehnologiei. Dacă materiile prime din plastic ar putea conţine materiale plastice care nu sunt produse în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 10/2011, dovezile necesare trebuie să demonstreze că tehnologia elimină substanţele care au fost utilizate la fabricarea materialelor plastice respective în măsura în care este necesar pentru a asigura îndeplinirea cerinţei prevăzute la articolul 4 alineatul (2).
Informaţiile menţionate la primul şi al doilea paragraf se pun la dispoziţia statelor membre şi a autorităţii. Dezvoltatorul le furnizează, de asemenea, tuturor reciclatorilor care utilizează noua tehnologie. Ele se actualizează fără întârziere pe baza noilor informaţii rezultate din activităţile de dezvoltare. Informaţiile sunt considerate relevante din punct de vedere comercial pentru dezvoltator şi nu se vor publica înainte de solicitarea Comisiei adresată autorităţii de a evalua tehnologia de reciclare în conformitate cu articolul 14.
(4)La momentul notificării, dezvoltatorul publică, de asemenea, pe site-ul său un raport iniţial detaliat, utilizând adresa URL furnizată în conformitate cu alineatul (2), privind siguranţa plasticului fabricat, pe baza informaţiilor prevăzute la alineatul (3). Raportul respectiv poate omite detalii privind procesele de reciclare şi instalaţiile care utilizează noua tehnologie, în măsura în care aceste detalii au, în mod justificat, relevanţă comercială şi furnizează un rezumat cuprinzător cu toate informaţiile necesare pentru a efectua o evaluare independentă a tehnologiei, fără a fi necesară consultarea informaţiilor din rapoarte şi studii mai detaliate;
(5)Dezvoltatorul adaptează modelul fişei rezumat de monitorizare a conformităţii prevăzute în anexa II în măsura în care adaptarea este necesară pentru a reflecta particularităţile noii tehnologii. El furnizează acest model adaptat pentru fişa rezumat de monitorizare a conformităţii tuturor reciclatorilor care utilizează noua tehnologie.
(6)În cazul în care o tehnologie aplică un sistem de reciclare, dezvoltatorul acţionează în calitate de administrator al sistemului de reciclare menţionat la articolul 9 alineatul (1). Articolele 6, 7 şi 8 şi articolul 9 alineatul (2) nu se aplică.
(7)Dezvoltatorul asigură un dialog continuu cu toţi reciclatorii care utilizează noua tehnologie pentru a face schimb de cunoştinţe cu privire la funcţionarea şi capacitatea sa de decontaminare a materialelor plastice. Dezvoltatorul ţine o evidenţă a dialogului, în care sunt prezentate aspectele discutate şi concluziile privind funcţionarea şi capacitatea de decontaminare a tehnologiei, care, la cerere, se pune la dispoziţia oricărei autorităţi competente dintr-un teritoriu în care se află dezvoltatorul şi/sau reciclatorii.
(8)O autoritate competentă care a fost notificată în conformitate cu alineatul (2) verifică, în termen de cinci luni de la notificare, dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la alineatele (1)-(6) şi, ulterior, verifică periodic cerinţele care decurg din alineatul (7).
În cazul în care autoritatea competentă consideră că aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, ea notifică preocupările sale dezvoltatorului şi poate solicita acestuia să amâne începerea operării primei instalaţii de decontaminare în conformitate cu alineatul (2) până când soluţionează preocupările respective.
Dezvoltatorul informează autoritatea competentă cu privire la modul în care a soluţionat preocupările respective sau clarifică motivele pentru care consideră că nu este necesar să ia măsuri.
În cazul în care autoritatea competentă are motive serioase de îngrijorare cu privire la siguranţa materialelor şi obiectelor din plastic reciclat, autoritatea competentă informează în acest sens Comisia.