Art. 32. - Art. 32: Publicarea deciziilor - Regulamentul 1589/13-iul-2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (text codificat)

Acte UE

Jurnalul Oficial 248L

În vigoare
Versiune de la: 24 Septembrie 2015
Art. 32: Publicarea deciziilor
(1)Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o comunicare succintă privind deciziile adoptate în temeiul articolului 4 alineatele (2) şi (3) şi al articolului 22 coroborat cu articolul 23 alineatul (1). Comunicarea precizează posibilitatea obţinerii unui exemplar al deciziei în versiunea sau versiunile lingvistice autentice.
(2)Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene deciziile adoptate în temeiul articolului 4 alineatul (4) în versiunea lingvistică autentică. În Jurnalul Oficial publicat în alte limbi decât cea în care este redactată versiunea autentică, textul în versiunea lingvistică autentică este însoţit de un rezumat relevant în limba Jurnalului Oficial respectiv.
(3)Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene deciziile adoptate în temeiul articolului 8 alineatele (1) şi (2) şi al articolului 9.
(4)În cazurile prevăzute la articolul 4 alineatul (6) sau la articolul 10 alineatul (2), se publică o comunicare succintă în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(5)Consiliul poate decide în unanimitate să publice în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene deciziile adoptate în temeiul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf din TFUE.