Art. 13. - Art. 13: Ordinul de suspendare sau de recuperare provizorie a ajutorului - Regulamentul 1589/13-iul-2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (text codificat)

Acte UE

Jurnalul Oficial 248L

În vigoare
Versiune de la: 24 Septembrie 2015
Art. 13: Ordinul de suspendare sau de recuperare provizorie a ajutorului
(1)După ce îi acordă statului membru în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile, Comisia poate adopta o decizie prin care îi solicită statului membru să suspende acordarea oricărui ajutor ilegal până la adoptarea de către Comisie a unei decizii privind compatibilitatea ajutorului cu piaţa internă (denumită în continuare "ordin de suspendare").
(2)După ce îi acordă statului membru în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile, Comisia poate adopta o decizie prin care îi solicită statului membru recuperarea provizorie a oricărui ajutor ilegal, până la adoptarea unei decizii privind compatibilitatea ajutorului cu piaţa internă (denumită în continuare "ordin de recuperare"), dacă sunt îndeplinite toate criteriile următoare:
a)în conformitate cu o practică consacrată, nu există îndoieli cu privire la caracterul de ajutor al măsurii în cauză;
b)o intervenţie este urgentă;
c)există un risc serios de prejudiciere semnificativă şi ireparabilă a unui concurent.
Recuperarea se efectuează în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 16 alineatele (2) şi (3). După recuperarea efectivă a ajutorului, Comisia adoptă o decizie în termenele aplicabile ajutorului notificat.
Comisia poate autoriza statul membru să coreleze rambursarea ajutorului cu acordarea către întreprinderea în cauză a ajutorului pentru salvare.
Dispoziţiile din prezentul alineat se aplică numai în cazul ajutoarelor ilegale puse în aplicare după intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999.