Art. 12. - Art. 12: Examinarea, solicitarea informaţiilor şi ordinul de furnizare a informaţiilor - Regulamentul 1589/13-iul-2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (text codificat)

Acte UE

Jurnalul Oficial 248L

În vigoare
Versiune de la: 24 Septembrie 2015
Art. 12: Examinarea, solicitarea informaţiilor şi ordinul de furnizare a informaţiilor
(1)Fără a aduce atingere articolului 24, Comisia poate, din proprie iniţiativă, să examineze informaţii provenind din orice sursă cu privire la un ajutor presupus ilegal.
Comisia examinează, fără întârzieri nejustificate, orice plângere depusă de orice parte interesată, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2), şi se asigură că statul membru vizat este informat pe deplin şi periodic cu privire la evoluţia şi rezultatul examinării.
(2)Dacă este necesar, Comisia solicită informaţii statului membru vizat. Articolul 2 alineatul (2) şi articolul 5 alineatele (1) şi (2) se aplică mutatis mutandis.
După iniţierea procedurii formale de investigare, Comisia poate solicita de asemenea informaţii oricărui stat membru, oricărei întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi în conformitate cu articolele 7 şi 8, care se aplică mutatis mutandis.
(3)În cazul în care, în ciuda atenţionării adresate în temeiul articolului 5 alineatul (2), statul membru în cauză nu furnizează informaţiile solicitate în termenul stabilit de Comisie sau furnizează informaţii incomplete, Comisia solicită furnizarea informaţiilor prin intermediul unei decizii (denumită în continuare "ordin de furnizare a informaţiilor"). Decizia precizează care sunt informaţiile necesare şi stabileşte un termen adecvat pentru furnizarea acestora.