Art. 3. - Art. 3: Transparenţă şi monitorizare - Regulamentul 1588/13-iul-2015 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale (text codificat)

Acte UE

Jurnalul Oficial 248L

În vigoare
Versiune de la: 27 Decembrie 2018
Art. 3: Transparenţă şi monitorizare
(1)La adoptarea regulamentelor în temeiul articolului 1, Comisia va impune statelor membre norme detaliate pentru a asigura transparenţa şi monitorizarea ajutoarelor exceptate de la obligaţia de notificare în conformitate cu respectivele regulamente. Aceste norme constau, în special, în cerinţele prevăzute la alineatele (2), (3) şi (4).
(2)La punerea în aplicare a schemelor de ajutor sau a ajutoarelor individuale acordate în afara unei scheme, care au fost exceptate în temeiul regulamentelor menţionate la articolul 1 alineatul (1), statele membre transmit Comisiei, în vederea publicării pe site-ul internet al Comisiei, rezumate ale informaţiilor privind aceste scheme de ajutor sau ajutoare individuale care nu sunt incluse în schemele de ajutor exceptate.
(3)Statele membre înregistrează şi compilează toate informaţiile privind aplicarea exceptărilor pe categorii. În cazul în care Comisia deţine informaţii care generează îndoieli privind aplicarea corespunzătoare a unui regulament de exceptare, statele membre îi transmit orice informaţii pe care aceasta le consideră necesare pentru a evalua conformitatea unui ajutor cu regulamentul în cauză.
(4)Cel puţin o dată pe an, statele membre transmit Comisiei un raport privind aplicarea exceptărilor pe categorii, în conformitate cu cerinţele specifice ale Comisiei, de preferinţă în format electronic. Comisia asigură accesul tuturor statelor membre la rapoartele menţionate anterior. Comitetul prevăzut la articolul 7 examinează şi evaluează aceste rapoarte o dată pe an.