Art. 78. - Art. 78: Proiectarea tehnică şi funcţionarea paşaportului pentru baterii - Regulamentul 1542/12-iul-2023 privind bateriile şi deşeurile de baterii, de modificare a Directivei 2008/98/CE şi a Regulamentului (UE) 2019/1020 şi de abrogare a Directivei 2006/66/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 191L
În vigoare Versiune de la: 8 Octombrie 2025
Art. 78: Proiectarea tehnică şi funcţionarea paşaportului pentru baterii
Proiectarea tehnică şi funcţionarea paşaportului pentru baterii respectă următoarele cerinţe esenţiale:
(a)paşaportul pentru baterii este pe deplin interoperabil cu celelalte paşapoarte digitale ale produselor prevăzute de dispoziţiile dreptului Uniunii referitoare la proiectarea ecologică în ceea ce priveşte aspectul tehnic, cel semantic şi cel organizaţional ale comunicării de la un capăt la altul şi ale transferului de date;
(b)consumatorii, operatorii economici şi ceilalţi actori relevanţi au acces la paşaportul pentru baterii cu titlul gratuit şi pe baza drepturilor de acces ale fiecăruia dintre aceştia stabilite în anexa XIII şi în actul de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 77 alineatul (9);
(c)datele incluse în paşaportul pentru baterii sunt stocate de operatorul economic responsabil de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la articolul 77 alineatul (4) sau (7) sau de operatorii autorizaţi să acţioneze în numele său;
(d)în cazul în care datele incluse în paşaportul pentru baterii sunt stocate sau prelucrate în alt mod de operatori autorizaţi să acţioneze în numele operatorului economic responsabil de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la articolul 77 alineatul (4) sau (7), operatorilor respectivi nu li se permite să vândă, să reutilizeze sau să prelucreze aceste date, integral sau parţial, dincolo de ceea ce este necesar pentru furnizarea serviciilor de stocare sau de prelucrare relevante;
(e)paşaportul pentru baterii continuă să fie disponibil după ce operatorul economic responsabil de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la articolul 77 alineatul (4) sau (7) încetează să existe sau îşi încetează activitatea în Uniune;
(f)dreptul de acces la informaţiile din paşaportul pentru baterii şi dreptul de a introduce, modifica sau actualiza aceste informaţii sunt restricţionate pe baza drepturilor de acces specificate în anexa XIII şi în actul de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 77 alineatul (9);
(g)sunt asigurate autentificarea, fiabilitatea şi integritatea datelor;
(h)paşaportul pentru baterii asigură un nivel ridicat de securitate şi de confidenţialitate şi evitarea fraudelor.