Art. 3f. - Art. 3 f - Regulamentul 1529/20-iul-2023 privind măsuri restrictive având în vedere sprijinul militar acordat de Iran pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi pentru grupuri şi entităţi armate din Orientul Mijlociu şi din regiunea Mării Roşii

Acte UE

Jurnalul Oficial 186L

În vigoare
Versiune de la: 26 Iulie 2025
Art. 3f
(1)Articolul 3 nu se aplică fondurilor sau resurselor economice necesare:
a)în scopuri umanitare, pentru evacuarea sau repatrierea unor persoane sau pentru iniţiative de sprijinire a victimelor dezastrelor naturale, nucleare sau chimice;
b)pentru operarea de zboruri necesare în vederea participării la reuniuni cu scopul de a găsi o soluţie la sprijinul militar acordat de Iran pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi pentru grupurile şi entităţile armate din Orientul Mijlociu şi regiunea Mării Roşii sau de a promova obiectivele de politică ale măsurilor restrictive;
c)pentru o aterizare, decolare sau survolare de urgenţă; sau
d)pentru deplasări în scopuri oficiale ale membrilor misiunilor diplomatice sau consulare ale statelor membre în Iran sau ale organizaţiilor internaţionale care beneficiază de imunităţi în conformitate cu dreptul internaţional.
(2)Persoanele fizice şi juridice, entităţile şi organismele informează autoritatea competentă a statului membru în care îşi au reşedinţa, sunt situate, sunt stabilite sau încorporate cu privire la punerea la dispoziţie a fondurilor sau resurselor economice în temeiul alineatului (1) în termen de două săptămâni de la punerea acestora la dispoziţie. Statul membru în cauză informează celelalte state membre şi Comisia cu privire la orice informaţie primită în temeiul prezentului alineat în termen de două săptămâni de la primirea acesteia.