Art. 3d. - Regulamentul 1529/20-iul-2023 privind măsuri restrictive având în vedere sprijinul militar acordat de Iran pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi pentru grupuri şi entităţi armate din Orientul Mijlociu şi din regiunea Mării Roşii

Acte UE

Jurnalul Oficial 186L

În vigoare
Versiune de la: 26 Iulie 2025
Art. 3d
(1)Articolul 3 alineatul (2) nu împiedică creditarea conturilor îngheţate de către instituţiile financiare sau de credit care primesc fonduri transferate de terţi în contul persoanei fizice sau juridice, al entităţii sau al organismului inclus pe listă, cu condiţia ca toate aceste sume care sunt transferate în conturile respective să fie, de asemenea, îngheţate. Instituţia financiară sau de credit informează fără întârziere autoritatea competentă relevantă cu privire la o astfel de tranzacţie.
(2)Articolul 3 alineatul (1) nu se aplică sumelor transferate în conturile îngheţate care reprezintă dobânzi sau alte venituri generate de aceste conturi, plăţi datorate în baza unor contracte, acorduri sau obligaţii care au fost încheiate sau care au survenit anterior datei la care conturile respective au intrat sub incidenţa măsurilor prevăzute la articolul 3 sau plăţi datorate în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, administrative sau arbitrale pronunţate în Uniune sau executorii în statul membru în cauză, cu condiţia ca orice astfel de dobânzi, venituri de altă natură şi plăţi să rămână sub incidenţa măsurilor prevăzute la alineatul respectiv.