Art. 4. - Art. 4: Compararea nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, calculate cu cerinţele minime de performanţă energetică în vigoare - Regulamentul 1511/30-iun-2025 de completare a Directivei (UE) 2024/1275 a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte stabilirea unui cadru metodologic comparativ de calcul al nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerinţelor minime de performanţă energetică a clădirilor şi a elementelor acestora

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 4 Noiembrie 2025
Art. 4: Compararea nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, calculate cu cerinţele minime de performanţă energetică în vigoare
(1)Statele membre decid, după calcularea nivelurilor cerinţelor optime din punctul de vedere al costurilor, atât din perspectivă macroeconomică, cât şi din perspectivă financiară, care dintre cele două calcule urmează să fie referinţa la nivel naţional şi raportează decizia lor Comisiei ca parte a obligaţiilor lor de raportare în conformitate cu articolul 6.
(2)Statele membre compară rezultatele calculului ales în conformitate cu alineatul (1) cu cerinţele de performanţă energetică în vigoare pentru categoria de clădiri corespunzătoare.
(3)Statele membre utilizează rezultatul comparaţiei menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol pentru a se asigura că sunt stabilite cerinţe minime de performanţă energetică în vederea atingerii nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva (UE) 2024/1275.
(4)În cazul în care un stat membru a definit clădirile de referinţă astfel încât rezultatul calculului nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor se aplică mai multor categorii de clădiri, acesta poate utiliza rezultatul pentru a se asigura că cerinţele minime de performanţă energetică sunt stabilite în vederea realizării nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor pentru toate categoriile relevante de clădiri.