Art. 53. - Nu se dă curs niciunei cereri în legătură cu orice contract sau tranzacţie a cărei executare a fost afectată, în mod direct sau indirect, integral sau parţial, de măsurile impuse de prezentul regulament, inclusiv cererilor de despăgubire sau oricăror alte cereri de acest tip, cum ar fi o cerere de compensare sau o cerere în temeiul unei garanţii, mai ales unei cereri de prelungire sau de plată a unei obligaţiuni, a unei garanţii sau a unei indemnizaţii, în special a unei garanţii financiare sau a unei indemnizaţii financiare, indiferent de forma acesteia, prezentate de: - Regulamentul 1509/30-aug-2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007

Acte UE

Jurnalul Oficial 224L

În vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2024
Art. 53
(1)Nu se dă curs niciunei cereri în legătură cu orice contract sau tranzacţie a cărei executare a fost afectată, în mod direct sau indirect, integral sau parţial, de măsurile impuse de prezentul regulament, inclusiv cererilor de despăgubire sau oricăror alte cereri de acest tip, cum ar fi o cerere de compensare sau o cerere în temeiul unei garanţii, mai ales unei cereri de prelungire sau de plată a unei obligaţiuni, a unei garanţii sau a unei indemnizaţii, în special a unei garanţii financiare sau a unei indemnizaţii financiare, indiferent de forma acesteia, prezentate de:
a)persoanele, entităţile sau organismele desemnate, incluse pe lista din anexa XIII, XV, XVI sau XVII, sau proprietarii de nave de pe lista din anexa XIV sau din anexa XVIII;

b)orice altă persoană, entitate sau organism din RPDC, inclusiv Guvernul RPDC şi organismele, societăţile şi agenţiile sale publice;
c)orice persoană, entitate sau organism care acţionează prin intermediul sau în numele uneia dintre persoanele, entităţile sau organismele menţionate la literele (a) şi (b).
(2)Executarea unui contract sau a unei tranzacţii trebuie considerată ca fiind afectată de măsurile impuse de prezentul regulament în cazul în care existenţa sau conţinutul cererii rezultă în mod direct sau indirect din respectivele măsuri.
(3)În cadrul oricărei proceduri de executare a unei cereri, sarcina de a dovedi că satisfacerea cererii nu este interzisă de alineatul (1) revine persoanei care solicită executarea respectivei cereri.
(4)Prezentul articol nu aduce atingere dreptului persoanelor, entităţilor şi organismelor menţionate la alineatul (1) la controlul jurisdicţional al legalităţii neexecutării obligaţiilor contractuale, în conformitate cu prezentul regulament.