Art. 47a. - Art. 47 a - Regulamentul 1509/30-aug-2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007

Acte UE

Jurnalul Oficial 224L

În vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2024
Art. 47a
(1)Anexele XV, XVI, XVII şi XVIII se revizuiesc periodic şi cel puţin la fiecare 12 luni.
(2)Anexele XIII, XIV, XV, XVI, XVII şi XVIII cuprind motivele includerii pe listă a persoanelor, entităţilor, organismelor sau navelor vizate.
(3)Anexele XIII, XIV, XV, XVI, XVII şi XVIII includ, de asemenea, atunci când sunt disponibile, informaţiile necesare pentru identificarea persoanelor fizice sau juridice, a entităţilor, a organismelor sau a navelor vizate. În ceea ce priveşte persoanele fizice, astfel de informaţii pot cuprinde numele, inclusiv pseudonimele, data şi locul naşterii, cetăţenia, numărul de paşaport şi de carte de identitate, sexul, adresa, dacă este cunoscută, şi funcţia sau profesia. În ceea ce priveşte persoanele juridice, entităţile şi organismele, astfel de informaţii pot cuprinde denumirea, locul şi data înregistrării, numărul de înregistrare şi sediul.