Art. 16g. - Art. 16 g - Regulamentul 1509/30-aug-2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007

Acte UE

Jurnalul Oficial 224L

În vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2024
Art. 16g
(1)Prin derogare de la articolul 16f, autorităţile competente din statele membre pot autoriza tranzacţii cu ţiţei, numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:
a)autoritatea competentă a statului membru a stabilit că tranzacţia este destinată exclusiv unor scopuri umanitare; şi
b)statul membru obţine în fiecare caz aprobarea prealabilă a Comitetului pentru sancţiuni, în conformitate cu punctul 4 din RCSONU 2397 (2017).

(2)Statul membru în cauză notifică celorlalte state membre şi Comisiei orice autorizaţie acordată în temeiul alineatului (1).