Art. 9. - Art. 9: Admiterea la asigurarea voluntară sau facultativă continuă - Regulamentul 1408/14-iun-1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi şi cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 9: Admiterea la asigurarea voluntară sau facultativă continuă
(1)Dispoziţiile legislaţiei unui stat membru care condiţionează admiterea la asigurarea voluntară sau facultativă continuă de reşedinţa pe teritoriul acelui stat nu sunt opozabile lucrătorilor cărora li se aplică prezentul regulament şi care îşi au reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru, cu condiţia ca, la o dată oarecare din activitatea lor trecută de muncă, ei să se fi aflat sub incidenţa legislaţiei din primul stat.
(2)În cazul în care legislaţia unui stat membru condiţionează admiterea la asigurarea voluntară sau facultativă continuă de realizarea perioadelor de asigurare, perioadele de asigurare realizate în temeiul legislaţiei oricărui alt stat membru sunt luate în considerare, în măsura necesară, ca şi când ar fi fost vorba despre perioade de asigurare realizate în temeiul legislaţiei din primul stat.