Art. 24. - Art. 24: Registrele flotelor de pescuit - Regulamentul 1380/11-dec-2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 şi (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 şi (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului şi a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 354L

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2024
Art. 24: Registrele flotelor de pescuit
(1)Statele membre înregistrează informaţiile privind proprietatea şi caracteristicile navei şi ale uneltelor şi privind activitatea navelor de pescuit ale Uniunii aflate sub pavilionul lor care sunt necesare pentru gestionarea măsurilor stabilite în temeiul prezentului regulament.
(2)Statele membre prezintă Comisiei informaţiile menţionate la alineatul (1).
(3)Comisia menţine un registru al flotei de pescuit a Uniunii care să conţină informaţiile pe care le primeşte în temeiul alineatului (2). Comisia pune la dispoziţia publicului registrul flotei de pescuit a Uniunii, asigurând totodată protecţia corespunzătoare a datelor cu caracter personal.
(4)Comisia adoptă acte de punere în aplicare, stabilind cerinţe operaţionale tehnice pentru înregistrarea, formatul şi modalităţile de transmitere a informaţiilor menţionate la alineatele (1), (2) şi (3). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 47 alineatul (2).