Capitolul vi - Resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii debarcaţi în urma unei operaţiuni de căutare şi salvare - Regulamentul 1358/14-mai-2024 privind instituirea sistemului ''Eurodac'' pentru compararea datelor biometrice în scopul aplicării eficace a Regulamentelor (UE) 2024/1351 şi (UE) 2024/1350 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Directivei 2001/55/CE a Consiliului şi al identificării resortisanţilor din ţări terţe şi a apatrizilor în situaţie de şedere ilegală şi privind cererile de comparare cu datele Eurodac prezentate de autorităţile de aplicare a legii din statele membre şi de Europol cu scopul de a asigura respectarea legii, de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1240 şi (UE) 2019/818 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 25 Noiembrie 2025
CAPITOLUL VI:Resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii debarcaţi în urma unei operaţiuni de căutare şi salvare
Art. 24: Colectarea şi transmiterea datelor biometrice
(1)Fiecare stat membru prelevă cu promptitudine datele biometrice ale fiecărui resortisant al unei ţări terţe sau apatrid cu vârsta de cel puţin şase ani care este debarcat în urma unei operaţiuni de căutare şi salvare, astfel cum este definită în Regulamentul (UE) 2024/1351.
(2)Statul membru în cauză transmite către Eurodac, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2), cât mai curând posibil şi în cel mult 72 de ore de la data debarcării, următoarele date referitoare la orice resortisant al unei ţări terţe sau apatrid menţionat la alineatul (1):
a)datele dactiloscopice;
b)o imagine facială;
c)numele şi prenumele, numele date la naştere şi numele folosite anterior şi orice pseudonime, care pot fi introduse separat;
d)cetăţenia (cetăţeniile);
e)data naşterii;
f)locul naşterii;
g)statul membru de origine, locul şi data debarcării;
h)sexul;
i)numărul de referinţă utilizat de statul membru de origine;
j)data prelevării datelor biometrice;
k)data transmiterii datelor către Eurodac;
l)numele de utilizator al operatorului.
(3)În plus, dacă este cazul şi dacă sunt disponibile, următoarele date se transmit către Eurodac în conformitate cu articolul 3 alineatul (2):
a)tipul şi numărul documentului de identitate sau de călătorie, codul de trei litere al ţării care l-a eliberat şi data expirării documentului respectiv;
b)o copie color scanată a unui document de identitate sau de călătorie, însoţită de o indicare a autenticităţii documentului sau, în lipsa acestuia, a unui alt document care să faciliteze identificarea resortisantului ţării terţe sau a apatridului, însoţită de o indicare a autenticităţii documentului;
c)în conformitate cu alineatul (7) de la prezentul articol, data la care persoana în cauză a părăsit teritoriul statelor membre sau a fost îndepărtată de pe acesta;

d)statul membru de relocare intra-UE în conformitate cu articolul 25 alineatul (1);
e)faptul că s-a acordat AVRR;
f)în urma screeningului menţionat în Regulamentul (UE) 2024/1356, faptul că persoana ar putea reprezenta o ameninţare pentru securitatea internă, dacă se aplică oricare dintre următoarele circumstanţe:
(i)persoana vizată este înarmată;
(ii)persoana vizată este violentă;
(iii)există indicii că persoana vizată este implicată în oricare dintre infracţiunile menţionate în Directiva (UE) 2017/541;
(iv)există indicii că persoana vizată este implicată în oricare dintre infracţiunile menţionate la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.
(4)Nerespectarea termenului menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol nu scuteşte statele membre de obligaţia de a preleva datele biometrice şi de a le transmite către Eurodac. În cazul în care starea vârfurilor degetelor nu permite prelevarea amprentelor digitale de o calitate care să asigure o comparare corespunzătoare în temeiul articolului 38, statul membru de origine prelevă din nou amprentele digitale ale persoanelor debarcate astfel cum se menţionează la articolul (1) de la prezentul articol şi le retransmite cât mai repede posibil şi în cel mult 48 de ore de la momentul în care acestea au fost prelevate din nou, în mod adecvat.
(5)Prin derogare de la alineatul (1), atunci când nu este posibil să se preleve datele biometrice ale persoanei debarcate ca urmare a unor măsuri luate pentru a se asigura sănătatea acesteia sau protecţia sănătăţii publice, statul membru în cauză prelevă şi transmite datele biometrice respective cât mai curând posibil şi în cel mult 48 de ore de la momentul în care aceste motive de sănătate nu mai sunt valabile.
În cazul unor probleme tehnice grave, statele membre pot prelungi termenul de 72 de ore menţionat la alineatul (2) cu maximum 48 de ore suplimentare, pentru a-şi pune în practică planurile naţionale de asigurare a continuităţii.
(6)În cazul unui aflux brusc, statele membre pot prelungi termenul de 72 de ore menţionat la alineatul (2) cu maximum 48 de ore suplimentare. Respectiva derogare intră în vigoare la data la care este notificată Comisiei şi celorlalte state membre şi pe durata menţionată în notificare. Durata menţionată în notificare nu depăşeşte o lună.
(7)De îndată ce statul membru de origine se asigură că persoana vizată ale cărei date au fost înregistrate în Eurodac, în conformitate cu alineatul (1), a părăsit teritoriul statelor membre în conformitate cu o decizie de returnare sau cu un ordin de îndepărtare, acesta îşi actualizează setul de date înregistrate referitoare la persoana vizată prin adăugarea datei la care aceasta a fost îndepărtată sau a părăsit teritoriul.
(8)La cererea statului membru în cauză, datele biometrice, datele alfanumerice şi, dacă este disponibilă, o copie color scanată a unui document de identitate sau de călătorie pot fi, de asemenea, prelevate şi trimise, în numele statului membru respectiv, de membri ai echipelor europene de poliţie de frontieră şi gardă de coastă sau de experţi ai echipelor de sprijin pentru azil anume instruiţi în acest scop, atunci când îşi îndeplinesc sarcinile şi îşi exercită competenţele în conformitate cu Regulamentele (UE) 2019/1896 şi (UE) 2021/2303.
(9)Fiecare set de date colectate şi transmise în conformitate cu prezentul articol se conectează cu alte seturi de date care corespund aceluiaşi resortisant al unei ţări terţe sau aceluiaşi apatrid într-o singură secvenţă, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (6).
(10)Fără a aduce atingere aplicării Regulamentului (UE) 2024/1351, faptul că datele unei persoane sunt transmise către Eurodac în conformitate cu prezentul articol nu conduce la nicio discriminare şi la nicio diferenţă de tratament a unei persoane care intră sub incidenţa articolului 22 alineatul (1) din prezentul regulament.
(11)În cazul în care toate datele de la alineatul (2) literele (a)-(f) şi (h) de la prezentul articol referitoare la o persoană menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol sunt înregistrate în Eurodac, se consideră că acestea reprezintă un set de date transmise către Eurodac în sensul articolului 27 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2019/818.